Un nou studiu realizat de Asociația Europeană pentru Studiul Obezității arată că aproximativ 8.500 de pași pe zi ar putea reprezenta un prag eficient pentru persoanele care încearcă să își mențină greutatea după ce au slăbit, transmite MEDIAFAX.
Cercetarea, citată de Euronews, vine în contextul în care specialiștii atrag atenția că majoritatea persoanelor care pierd în greutate ajung să recâștige kilogramele în următorii ani.
„Aproximativ 80% dintre persoanele supraponderale sau obeze care inițial pierd în greutate tind să reia o parte sau toată greutatea în decurs de trei până la cinci ani”, a declarat Marwan El Ghoch, co-autor al studiului și cercetător la Universitatea din Modena și Reggio Emilia.
Potrivit acestuia, identificarea unei strategii eficiente pentru menținerea greutății după dietă ar avea „o valoare clinică uriașă”.
Pentru realizarea studiului, cercetătorii au analizat mai multe studii clinice care au inclus aproape 4.000 de participanți. Au fost comparate două grupuri: persoane care au urmat programe de schimbare a stilului de viață, bazate pe dietă și monitorizarea numărului de pași, și persoane care au ținut doar dietă sau nu au beneficiat de intervenții.
Rezultatele arată că participanții activi au ajuns la o medie de 8.454 de pași pe zi până la finalul perioadei de slăbire. Aceștia au pierdut, în medie, 4,39% din greutatea corporală, echivalentul a aproximativ patru kilograme.
Vă recomandăm să citiți și: VIDEO FOTO | Mihaela Ciorba, medic și proprietară a unei clinici de tratamente estetice în Spania: „Dietele excesiv de restrictive nu sunt sănătoase pentru că afectează calitatea pielii și organismul în general”
FOTO: Dreamstime/Mauricio Jordan De Souza Coelho
Cercetătorii spun că menținerea acestui nivel de activitate fizică și după încheierea dietei poate reduce riscul de recăpătare a kilogramelor.
„Participanții ar trebui să fie încurajați să își mărească numărul de pași la aproximativ 8.500 pe zi în timpul fazei de slăbire și să mențină acest nivel în faza de întreținere”, a explicat El Ghoch.
Studiul apare într-un context în care obezitatea continuă să crească la nivel global. Conform Atlasului Mondial al Obezității, rata obezității ar putea ajunge la 30% până în 2035.
Specialiștii avertizează că supraponderalitatea și obezitatea sunt asociate cu numeroase afecțiuni medicale și psihologice, dar și cu presiuni tot mai mari asupra sistemelor de sănătate.
Datele citate în studiu arată și că persoanele cu obezitate au un risc cu 70% mai mare de infecții severe, iar unul din zece decese provocate de boli infecțioase la nivel mondial ar putea avea legătură cu obezitatea.
Deși Organizația Mondială a Sănătății și-a propus stoparea creșterii obezității la nivelurile din 2010 până în 2025, niciun stat european nu a reușit să atingă acest obiectiv.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți