Românii au intrat în atmosfera Paștelui cu preparate tradiționale și comenzi făcute încă dinaintea sărbătorii. O analiză realizată de Glovo arată că în topul preferințelor s-au aflat ciorba de burtă, cozonacul, sarmalele, preparatele din carne de miel și mămăliga.
Datele indică faptul că obiceiurile de consum specifice Paștelui încep să se contureze cu câteva săptămâni înainte. Anul acesta, Paștele ortodox a fost sărbătorit pe 12 aprilie, iar comenzile au reflectat un meniu clasic: supe consistente, feluri principale tradiționale și deserturi specifice.
Ciorba de burtă conduce clasamentul preparatelor comandate, urmată de cozonac, în variantele clasice sau cu nucă, cacao, stafide ori rahat. În categoria felurilor principale, sarmalele rămân dominante, inclusiv în variante de post sau cu ciuperci. Preparatele din carne de miel își păstrează rolul central în masa de sărbătoare, iar mămăliga apare frecvent ca garnitură.
La nivel național, cea mai aglomerată zi pentru comenzi a fost 3 aprilie, iar orașele cu cele mai multe livrări au fost București, Constanța, Brașov, Cluj-Napoca și Iași. Cele mai multe comenzi au fost plasate dimineața, între orele 08:00 și 10:00, în special în zilele de marți, miercuri și vineri. Săptămâna cu cel mai ridicat volum de comenzi a fost 30 martie-3 aprilie.
Pe lângă preparatele gata de consum, românii au comandat și ingrediente pentru gătit acasă. Făina tip 000, folosită pentru cozonac și alte deserturi tradiționale, s-a numărat printre cele mai frecvente produse din categoria supermarket.
Analiza arată că perioada sărbătorilor a influențat și comenzile pentru animale de companie. Printre cele mai solicitate produse s-a aflat și Gourmet Gold Miel, hrană pentru pisici cu carne de miel.
Glovo este o platformă tech fondată în 2015 la Barcelona, care conectează utilizatorii cu restaurante, supermarketuri și magazine specializate, oferind servicii de livrare rapidă în peste 20 de țări.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți