După Paște apare aproape inevitabil același gând: „am mâncat prea mult, sigur m-am îngrășat”, oare câte kilograme m-oi fi îngrășat?. Este o reacție rapidă, aproape automată, în care toată atenția se mută pe mesele de sărbătoare, ca și cum ele ar fi cauza principală a schimbărilor de greutate. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Nu acele două sau trei zile în care ai mâncat diferit îți definesc corpul, ci ceea ce faci înainte și, mai ales, după. Sigur că sunt și persoane care aleg ca sărbătorile de Paște să dureze 3 săptămâni și nu 3 zile. Acolo, da, impactul poate fi unul mult mai mare pe cântar.
Ne concentrăm foarte mult pe perioada sărbătorilor și uităm că greutatea noastră este rezultatul unui cumul de obiceiuri din restul anului. Da, este posibil să vezi pe cântar un kilogram sau chiar două în plus după Paște, dar de cele mai multe ori nu vorbim despre grăsime acumulată, ci despre retenție de apă, glicogen și volum alimentar intestinal, încă neeliminat. Problema nu este acel moment, ci ce urmează după el. Este normal ca, aflați la părinți, de exemplu, sub impulsul factorului emoțional, să mâncăm mai mult decât avem nevoie. Dar tuturor ni se întâmplă asta. Te uiți la mâncarea din copilărie și te tot uiți până apuci și te scufunzi un pic în ea.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este că prelungim starea de sărbătoare mult după ce ea s-a încheiat. Cozonacul rămâne pe masă, pasca este încă în frigider, iar drobul „trebuie terminat”, sarmalele tronează și ele în frigider. În fiecare zi mai apare câte o felie, uneori fără să ne fie foame, doar pentru că este acolo. Este un consum mic, dar constant, care nu mai are legătură cu bucuria sărbătorii, ci cu obișnuința. Și exact acest tip de consum repetat ajunge să conteze mai mult decât masa în sine. Din păcate, încă gătim cantități impresionante de mâncare de sărbători. În plus, primim multe feluri de mâncare de la părinți sau rude.
Nu trebuie să mănânci cozonac trei săptămâni doar pentru că a rămas. Poți să-l împarți cu cei din jur, să-l duci la familie, să-l oferi unor persoane care chiar se bucură de el sau chiar în gospodării unde există animale. Este un gest simplu, dar care te scoate din logica „trebuie să termin tot” și te ajută să revii mai ușor la echilibru. Adevărul este că e destul de greu să reziști unui cozonac făcut în casă din care ai și mâncat vreme de câteva zile. E greu să nu iei din el câte o bucățică, câte o bucățică, zi de zi, până se termină.
O altă capcană apare atunci când încerci să compensezi. După câteva zile mai bogate, apare impulsul de a mânca foarte puțin, de a sări peste mese sau de a începe brusc o dietă strictă. Pare o soluție logică, dar în realitate creează un cerc vicios. Restricția duce la foame, foamea duce la exces, iar excesul la vinovăție. În loc să rezolve problema, o amplifică. Chiar dacă suntem „supărați” pe noi că am mâncat mult peste ce aveam nevoie, să facem foamea câteva zile n-o să ne împrietenească prea mult cu noi. Iar relația cu mâncarea o să se înrăutățească, clar.
Mult mai eficient este să revii la normal fără decizii luate din ură de tine și de mâncare. Mese simple, regulate, fără extreme. Corpul are o capacitate extraordinară de a se regla dacă îi dai consistență, nu șocuri.
Există și o greșeală mai subtilă, dar foarte frecventă: pierderea structurii zilnice. În perioada sărbătorilor, orele de masă devin haotice, somnul este diferit, apare mâncatul târziu sau în fața televizorului. Problema este că multe dintre aceste obiceiuri continuă și după. Este foarte greu să revii la disciplină după o săptămână de „libertate”. Nu mai mănânci pentru că îți este foame, ci pentru că „așa a rămas ritmul”. Iar acest ritm dezechilibrat favorizează acumularea de calorii fără să îți dai seama. În plus, dacă sărbătorile se întind pe o durată mai mare de zile, stomacul se obișnuiește deja cu o cantitate mare de alimente și vei simți din nou nevoia de a mânca mult.
La fel de important este și felul în care alegi alimentele în zilele de după. Mulți oameni rămân blocați în același tip de combinații grele, chiar dacă nu mai este contextul festiv. Dacă fiecare masă conține încă grăsimi, carne și dulciuri, digestia rămâne îngreunată, iar senzația de oboseală persistă. O revenire treptată către mese mai simple, cu legume, proteine ușoare și mai puține combinații, face o diferență reală în felul în care te simți. Nu uitați că este primăvară și piețele și magazinele sunt pline de verdețuri.
Un alt aspect ignorat este hidratarea. După mese mai bogate în sare și zahăr, corpul reține mai multă apă, iar senzația de „umflare” este accentuată. Dacă nu bei suficientă apă în zilele următoare, această stare persistă și poate fi confundată cu îngrășarea propriu-zisă. De multe ori, simpla revenire la un consum adecvat de lichide ajută la reglarea rapidă a acestor fluctuații. Ca să nu mai spunem de consumul ridicat de alcool din această perioadă, ce amplifică deshidratarea.
Mișcarea este poate cea mai subestimată piesă din acest puzzle. După mesele de Paște, corpul nu are nevoie de antrenamente extreme, ci de mișcare constantă. O plimbare zilnică, revenirea la un ritm activ, chiar și mici gesturi precum urcatul scărilor sau ieșitul mai des din casă pot schimba complet felul în care organismul gestionează surplusul alimentar. Lipsa mișcării, în schimb, prelungește senzația de greutate și încetinește revenirea la normal. În același timp, favorizează și constipația.
Mai există și o componentă emoțională care merită observată. După sărbători, mulți oameni intră într-o stare de ușoară vinovăție sau nemulțumire legată de propriul comportament alimentar. Aparent am eșuat și la acest examen al vieții. Această stare duce, paradoxal, la și mai multă mâncare, pentru că devine o formă de confort. În loc să te judeci pentru câteva zile diferite, este mult mai util să privești totul ca pe o excepție firească și ca pe un comportament pe care mulți oameni îl au.
Poate cea mai importantă schimbare de perspectivă este aceasta: nu trebuie să „repari” sau să anulezi Paștele. Nu este nevoie de detoxuri drastice, de restricții severe sau de reguli rigide. Ai nevoie doar să revii la ceea ce făceai înainte, la obiceiurile care îți susțin echilibrul. Și chiar dacă primele zile de după sărbători sunt ca primele zile de mers pe bicicletă, revenirea la obiceiurile sănătoase este obligatorie.
Pentru că, în final, nu masa de Paște te îngrașă, ci perioada în care continui să mănânci ca și cum ar fi încă sărbătoare. Nu acele zile speciale contează, ci zilele obișnuite care urmează, de dinainte și de după Paște. Iar dacă reușești să te întorci la ele cu calm și consecvență, corpul tău va face același lucru.
Echilibrul nu se pierde în câteva zile și nici nu se recâștigă prin extreme. Se construiește înapoi, simplu, din alegeri corecte, repetate zi de zi.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți