Operatorii din sectorul agroalimentar, inclusiv restaurantele și alte afaceri din HoReCa, trebuie să transmită până la 31 martie 2026 raportările privind reducerea risipei alimentare aferente anului 2025. În lipsa acestor documente, riscă amenzi de până la 40.000 de lei.
În acest context, Oana Coantă, chef și co-proprietar Bistro de l’Art, critică presiunea administrativă și eficiența reală a acestor măsuri, într-o postare publicată pe Facebook.
Raportarea este obligatorie pentru toți operatorii din sectorul agroalimentar, de la producători și procesatori până la retaileri și industria ospitalității. Datele trebuie încărcate pe platforma dedicată (risipaalimentara.madr.ro) sau publicate pe website-ul companiei, potrivit starupcafe.ro.
Firmele trebuie să demonstreze, cu documente interne, cum au gestionat cantitățile de alimente și ce măsuri au implementat pentru reducerea risipei. În practică, lipsa unor proceduri clare poate duce la raportări incomplete sau eronate.
Operatorii trebuie să implementeze cel puțin două măsuri de prevenire a risipei, în ordinea stabilită de lege, de la reducerea pierderilor pe lanțul operațional și vânzarea produselor aproape de expirare, până la donare, utilizare pentru hrana animalelor sau transformare în compost ori biogaz.
Autoritățile pot aplica sancțiuni între 10.000 și 40.000 de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor, inclusiv pentru neîncărcarea planurilor și rapoartelor. Controalele sunt realizate de ANSVSA, pentru siguranța alimentară, și de Ministerul Agriculturii, pentru respectarea măsurilor de prevenire a risipei.
Există și excepții: microîntreprinderile și întreprinderile mici nu sunt sancționate pentru neîncărcarea în platforma națională, dar rămân obligate să publice documentele pe propriul site.
Pe acest fond, Oana Coantă spune că operatorii sunt presați să finalizeze rapid documentația:
„Toată HoReCa e fiartă că până mâine tre’ să facă ceva raportare (…) Dacă nu, te ard cu amenzi între 10.000 și 40.000 de lei”, scrie Oana Coantă.
Ea atrage atenția și asupra apariției unor firme care oferă servicii de consultanță pentru întocmirea documentelor, uneori prin mesaje alarmiste despre sancțiuni.
Conform sursei citate, accentul pus pe raportare nu rezolvă problema de fond: „Adevărul e că precis în raportarea aia stă combaterea risipei alimentare (…) o altă formă de a acoperi rahatul cu acte”.
Legislația impune și măsuri concrete: informarea angajaților și a consumatorilor, facilitarea luării la pachet a alimentelor neconsumate, păstrarea evidențelor timp de trei ani și interdicția de a declara intenționat produse bune drept improprii consumului.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți