„Când mergeau să vâneze, truferii plecau devreme în munte, dimineața devreme, și purtau traista și cuțitul. Acest cuțit este un cuțit vechi, pe care îl aveam de la un unchi care cu mulți ani înainte mersese la vânătoare.
Cinci minute e ok să-l ții, dar cinci ore te saturi complet. Acum au inventat curele pentru a purta mâncarea pentru câine atârnată într-o parte și cuțitul în cealaltă, dar tot e incomod, pentru că nu știi dacă să-l iei sau nu.
De ce folosim un cuțit și nu o sapă sau altceva? Pentru că trufa, dacă o lovești, își pierde valoarea. Trebuie să o scoți cu mare grijă, să nu o zgârii. Dacă o zgârii, oxidarea începe mult mai repede și nu mai rezistă la fel de mult timp. De aceea, vânătorul trebuie să aibă multă răbdare și să știe exact unde să sape după ce câinele îi indică locul”, povestește Tereza, proprietara unei plantații de fagi, unde cresc trufele.
În plus, „purtau cu ei o tolbă mare cu mai multe compartimente: în primul era mâncarea pentru câine, apoi mâncarea vânătorului, iar într-un buzunar micuț, actele care atestau dreptul de a culege trufe, proprietatea câinelui etc. Într-un compartiment separt, în spatele genții se puneau trufele culese. După ce acesta se umplea, iar mâncare era consumată de oameni și câini, se foloseau și compartimentele din față pentru depozitat trufe”.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți