VIDEO | România intră pentru prima dată în arena Bocuse d’Or. Echipa G4Food transmite în EXCLUSIVITATE din Marsilia, de la cea mai prestigioasă competiție culinară din lume / „Trebuie să luăm tehnici de la alții, dar să ne păstrăm identitatea”

Colaj G4Food

România participă pentru prima dată la Bocuse d’Or Europe, una dintre cele mai importante competiții gastronomice din lume, care are loc pe 15 și 16 martie la Marsilia, în Franța. O echipă G4Food se află în exclusivitate în arena bucătarilor și transmite de la fața locului informații despre evoluția echipei României și atmosfera din competiție.

Pentru gastronomia românească, participarea la Bocuse d’Or marchează un moment istoric. Este prima dată când România intră în circuitul acestei competiții, considerată cea mai prestigioasă scenă a bucătăriei profesionale, unde se întâlnesc unele dintre cele mai puternice națiuni culinare ale lumii.

Finala europeană are loc la Marsilia, în cadrul Sirha Méditerranée, duminică și luni, iar competiția mondială este programată la Lyon, pe 24 ianuarie 2027.

Chef Vasilică Bejenaru, bucătar-șef al hotelului Kronwell din Brașov, conduce echipa României. El este secondat de antrenorul Liviu Preda, cu peste 30 de ani de experiență internațională, și de tânărul commis Andrei Fabian Lupoi.

Antrenorul Liviu Preda spune că simpla prezență a României în această etapă a competiției este deja o realizare importantă.

- articolul continuă mai jos -

„Până să ajungem aici, visam foarte mult să ajungem neapărat în final. Acuma, odată ce am ajuns aici, ne dăm seama că simplul fapt că am ajuns până aici este o mare, mare realizare pentru România. Asta ne-au spus toți membrii jurului. Oamenii care participă la acest concurs din anii 70 ne-au spus că România este mândră ca să fie astăzi prezent aici, după atâta lipsă din această competiție de prestigiu. Așa că suntem foarte mândri că ne aflăm în Marsilia”.

„Trebuie să luăm tehnici de la alții, dar să ne păstrăm identitatea”

Potrivit acestuia, participarea la Bocuse d’Or este și un prilej de a învăța tehnici noi, fără a pierde identitatea gastronomică locală.

„Evoluția țării noastre este una foarte rapidă și la nivel european, și la nivel mondial. Văd foarte mult că trendurile care sunt și pe dincolo se acceptă și se duc la un alt nivel. Bineînțeles, în această competiție este foarte important să luăm tehnici de la alte echipe, dar să ne păstrăm identitatea prin ingredientele pe care le folosim. Așa că tema este ca 30, 40% din tot ceea ce reprezintă farfuria de la Bocuse să fie ingrediente autohtone. De aceea ne-am dus pe urzică, ne-am dus pe usturoi, ne-am dus pe spanac, ne-am dus pe morcov tânăr, lucruri care le găsim acum primăvara. Mi-aș fi dorit foarte mult să fi avut leurdă”.

Pentru proba de gustare, echipa României lucrează cu ingrediente impuse de regulamentul competiției.

„Ingredientele de la gustare sunt în felul următor: avem un mușchi de taur, avem obligatoriu de folosit sepie, avem de folosit ca și garnitură ceva din zona noastră, dar trebuie să fie înnobilată toată farfuria de un sos cremos pe tema alioli, adică usturoi și ulei de măsline. Asta este gustarea. După aceea, la felul de bază avem rândunica de mare, care trebuie să fie vedeta în farfurie, trebuie neapărat să avem o garnitură pe bază de năut, sub orice formă vrem noi. Pe lângă năut, trebuie să avem anghinare. Noi, ca și români, nu suntem foarte familiarizați cu a folosi anghinarele, dar aici, în Marsilia, este o sărbătoare mare acum, primăvara, iar anghinara este la mare căutare”.

Președintele ANBCT România, chef Cezar Munteanu, spune că prezența României în competiție are o semnificație aparte pentru industria gastronomică locală.

„E o onoare foarte mare să reprezinți România, e o onoare foarte mare pentru mine să fiu aici, se adună acolo câteva jurizări importante și e frumos să vezi cum cariera îți este încununată cu o astfel de de medalie. Este una dintre cele mai mari colecții de stele aici, în în arenă. Este foarte important că suntem și noi aici, ca participanți, ca țară și cu siguranță se va vedea și mesajul pe care îl vom transmite mai departe după această competiție”.

Selecția națională Bocuse d’Or România, care a stabilit echipa prezentă la Marsilia, a fost jurizată de un panel internațional format din chefi și profesioniști recunoscuți în competiții globale, printre care Svetlana Riškova, Gianluca Tomasi, Frank Widmann, István Veres, Henrik Sebok, George Crăciun, Nico Lontras, Joseph Hadad, Alex Iacob și Peter Bartosz.

Marsilia este, azi și mâine, capitala gastronomiei europene. 20 de echipe din Europa își prezintă viziunea asupra haute cuisine contemporane în arena Bocuse d’Or, într-o competiție urmărită atent de profesioniști din întreaga lume.

Echipa G4Food transmite în exclusivitate din Marsilia informații despre evoluția României în această competiție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă