Joia Grasă se sărbătorește în Spania cu omletă, cârnați și jumări. Cum eu locuiesc în Spania de niște ani, mă adaptez de multe ori și la sărbătorile și tradițiile locale și vă aduc pe masă în această joi grasă de 2026 o omletă „ca la carte” (spaniolul spune „como Dios manda”). Dar înainte de rețetă, hai să aflăm ce înseamnă joia grasă, care este tradiția și ce se mănâncă în mod tipic, nu doar în Spania, ci și în alte țări.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Joia Grasă, primul pas spre Postul Paștelui
Așadar, joia grasă este prima zi a Carnavalului (nume care provine din termenul latin carne levare, adică „a lăsa carnea”). E săptămâna în care oamenii profită pentru a mânca din belșug, în special carne, deoarece în săptămâna următoare, odată cu începerea Postului Mare, consumul anumitor alimente devine interzis. Astfel, Joia Grasă e un festin prin care credincioșii își iau adio de la carne și o prefață la cele 40 de zile de post.
Mâncarea tradițională în Joia Grasă
- Spania (Jueves lardero): În funcție de regiune, în Spania, se consumă preparate diferite. În Catalonia, unde sunt eu, tradiția este să se mănânce ouă (sub formă de omletă), cârnați cu ou sau o plăcintă crocantă cu jumări. Denumirea de „lardero” provine din latinescul lardus, care înseamnă grăsime. E o referire generală la toate mâncărurile mai grase, cum ar fi carnea de porc sau slănina.
-
Polonia (Tłusty czwartek): Este una dintre cele mai înrădăcinate tradiții, în care se consumă pączki (gogoși umplute) și alte dulciuri tradiționale înainte de intrarea în postul Paștelui.
-
Italia (Giovedì grasso): Similar cu ceea ce este în Spania, este o zi de sărbătoare premergătoare postului, axată pe mâncare grasă, cu carne.
-
Germania (Weiberfastnacht): Mai ales în regiunea Renania, această zi este cunoscută sub numele de „joia femeilor” sau „carnavalul femeilor”, fiind o sărbătoare neoficială.
-
Franța (Jeudi gras): Se sărbătorește cu ospețe bogate, adesea cu clătite (crêpes), gogoși și alimente pe bază de grăsime, marcând începutul ultimelor zile de festivități înainte de post.
Omletă ca pentru Joia Grasă, cu cârnați și slănină/ jumări
Ingrediente pentru omletă
-
3 ouă
-
1-2 cârnați
-
Sare și piper negru după gust
-
O bucățică de slănină de porc sau o mână de jumări.
Preparare omletă
Prăjește cârnații într-o tigaie. Pune într-o tigaie bucățele de slănină sau jumările și lasă la foc mediu până se topește grăsimea și se „crocănțesc” bucățelele rămase după topire.
Bate cele 3 ouă cu sare, piper negru, (condimente dacă dorești).
Toarnă amestecul de ou în tigaie. Pune și cârnații, tăiați în bucăți.
Împăturește omleta și ai grijă să fie coaptă suficient, dar să nu se usuce.
Servește cu o salată de roșii proaspete sau de castraveți cu mărar.

Foto: Bon Area





