Toate localităţile afectate de criza apei de la Paltinu au fost realimentate, iar apa poate fi folosită în continuare doar pentru igienizarea toaletelor, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova urmând să confirme, după prelevarea probelor, dacă apa este potabilă, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“În această dimineaţă, sistemul operat de Hidro Prahova este complet amorsat, iar apa circulă în toate cele 13 localităţi afectate de oprirea furnizării de vinerea trecută (28 noiembrie – n.r.). (…) Alimentarea a fost restabilită controlat, pentru a proteja infrastructura şi pentru a stabiliza presiunea în fiecare zonă. În prezent, sistemul funcţionează integral. Următoarea etapă este verificarea calităţii apei de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova. Prelevările vor începe astăzi şi vor continua până la confirmarea potabilităţii în toate punctele din reţea”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Consiliul Judeţean Prahova.
La sursă, apa se încadrează în parametri
Potrivit sursei citate, apa care pleacă din staţia de tratare se încadrează în parametri, dar pe conducta de aducţiune gestionată de ESZ au fost constatate variaţii.
“Pe conducta de aducţiune gestionată de ESZ, rezultatele prelevărilor efectuate în urmă cu câteva zile au arătat însă variaţii care impun monitorizare atentă şi ajustări suplimentare ale tratării, pentru a asigura o calitate uniformă pe întreg traseul. În acest context, Hidro Prahova a solicitat retestarea punctelor de transfer şi verificarea parametrilor în şapte localităţi, astfel încât analiza finală să reflecte cu acurateţe situaţia din teren”, menţionează CJ.

FOTO:





