Gastrodiplomația ca identitate națională (Episodul 2). Florin Maxim, Hospitality Culture Institute: Bucătăria românească – o „bucătărie de intersecție”, o sinteză între rural și urban, între Balcani și Carpați, între tradiție și reinterpretare

G4Food lansează o serie de materiale despre gastrodiplomație,  fenomenul prin care țările folosesc bucătăria națională ca instrument de politică externă și promovare culturală. Acesta este al doilea episod.

„Gustul e uneori mai convingător decât un memo diplomatic. Asta e, pe scurt, esența gastrodiplomației: folosirea gastronomiei ca instrument de politică externă, de comunicare și de branding național. Este acel tip de „soft power” care nu forțează, ci cucerește prin curiozitate, emoție și plăcere. Pe românește: e când statul înțelege că un borș bun poate spune despre tine mai mult decât o broșură oficială”.

Definește astfel gastrodiplomația Florin Maxim, cunoscut antreprenor și fondatorul Hospitality Culture Institute (HCI), o figură cunoscută în lumea HoReCa din România, într-o discuție cu G4Food pe subiectul promovării României prin intermediul gastronomiei.

România și paradoxul „bucătăriei în formare”

România e într-o etapă interesantă: încă își caută, culinar vorbind, vocea comună. Avem straturi de influențe – balcanice, austro-ungare, otomane, rusești – și o diversitate regională care ne face greu de rezumat într-un singur preparat. Dar ăsta nu e un dezavantaj, ci o poveste în sine.
Suntem, poate, singura bucătărie europeană care încă se definește în direct, și tocmai de aceea e vie, curioasă și autentică, afirmă el.

„Gastrodiplomația poate fi, paradoxal, exact instrumentul care ne ajută să ne clarificăm identitatea culinară. Prin promovare externă, prin proiecte coerente și printr-un storytelling bun, începem să vedem și noi, din afară, cine suntem de fapt în farfurie”.

Fondatorul Hospitality Culture Institute pledează pentru depășirea eternelor și interminabilelor discuții în jurul întrebării „care e bucătăria națională?”, soluția fiind, în opinia sa, aceea de a face un pas mai departe pentru a depăși cunoscutele dileme despre nivelul straturilor de influxuri istorice care caracterizează gastronomia românească.

„În loc să ne blocăm în această întrebare, am putea merge pe ideea de „bucătărie de intersecție” — o sinteză între rural și urban, între Balcani și Carpați, între tradiție și reinterpretare. Avem ingrediente puternice, și aș enumera aici pește de Dunăre, brânzeturi de munte, prune, vinuri, miere, legume de grădină, și ritualuri frumoase – masa de duminică, cozonacul de sărbători, țuica de întâmpinare. Cu puțin curaj narativ, se pot transforma într-o adevărată hartă comestibilă a României”, consideră el.

„Gastrodiplomația nu divide, ci unește”

Într-o lume globalizată, unde orașele și brandurile tind să semene tot mai mult, identitatea culinară devine un diferențiator esențial. Prin mâncare poți spune povestea unei țări fără discursuri și fără traduceri. În plus, gastrodiplomația are un mare avantaj: nu divide, unește.
Despre istorie ne putem certa, despre granițe avem opinii, dar despre sarmale ne putem doar contrazice amuzant, la masă. Este un simbol „low conflict”, un teren comun unde statul, diaspora și publicul străin se pot întâlni firesc, mai crede Florin Maxim.

Posibile soluții legale pentru a sprijini gastronomia națională

În ce măsură sprijinirea promovării gastromiei românești s-ar putea lovi de limitele legale din perspectiva ajutoarelor de stat și a concurenței, în ipoteza că un guvern ar intenționa să investeacă în această direcție?, l-am întrebat pe fondatorul HCI.

„Aici intrăm pe teren serios, dar nu imposibil. Dacă statul ar vrea să susțină deschiderea de restaurante sau magazine românești în străinătate, trebuie avut grijă la regulile privind ajutorul de stat și concurența, mai ales în UE. Există riscul de a fi considerat ajutor de stat dacă sprijini direct anumite firme, pentru că le creezi un avantaj competitiv.

Dar există soluții curate și legale: Finanțarea acțiunilor de promovare, nu a activităților comerciale. Campanii, festivaluri, pop-up-uri gastronomice, participări la târguri internaționale – toate pot fi acoperite din fonduri publice, pentru că sunt acțiuni de imagine, nu de vânzare”, spune el.

Și dă și câteva exemple concrete: „scheme de minimis (ajutoare mici, plafonate la 200.000 € / 3 ani) care pot susține inițiative de internaționalizare și promovare a produselor tradiționale; apoi, centre culturale cu componentă gastronomică („Casa României”, „Taste of Romania”), pe un model în care statul creează spațiul, iar antreprenorii licențiați îl administrează. E un model mixt, perfect compatibil cu regulile europene. Pe scurt: nu putem subvenționa restaurante, dar putem finanța ecosistemul care le face posibile”.

Exemple internaționale de gastrodiplomație

Maxim aduce în discuție și câteva cunoscute modele de gastrodiplomație ale ultimilor decenii, care au contribuit la contruirea unor identități recunoscute ale bucătăriei thailandeze, sud-coreene, din America de sud sau din nordul Europei.

-Thailanda, programul „Global Thai” al guvernului thailandez, a susținut logistic și diplomatic extinderea restaurantelor thailandeze în lume. Azi sunt peste 15.000, fiecare ambasadă având o strategie clară de promovare culinară. Statul nu a vândut Pad Thai, ci a vândut imaginea unei țări prietenoase, exotice și coerente.

-Coreea de Sud, prin programul „Hansik”, a legat mâncarea de K-pop și seriale, făcând din kimchi un simbol pop-cultural. Au investit în chefi ambasadori și certificări oficiale.

-Peru: un exemplu spectaculos de țară care și-a construit identitatea în jurul gastronomiei. De la Gastón Acurio încoace, mâncarea peruană a devenit poveste de mândrie națională și motor de turism.

-Țările nordice: cu mișcarea „New Nordic Cuisine”, au creat o ideologie – sezonier, local, sustenabil. În loc de 10 rețete, au vândut o filozofie.

Cum ar putea proceda România

Cel mai important pentru promovarea unei gastronomii naționale este unitatea vizuală și de mesaj, în viziunea lui Florin Maxim. „Fără ea, fiecare ambasadă și fiecare eveniment va spune o altă poveste, iar gustul nostru se va pierde în zgomotul lumii”.

Există un moment optim? Când ar trebui să înceapă cu adevărat promovarea gastronomiei românești în străinătate?

„România nu trebuie să aștepte să aibă o bucătărie „perfect definită” ca să o promoveze.  Promovând-o, o va defini. Și poate că, peste ani, vom avea și noi un „moment Pad Thai”, în care lumea va ști că gustul României e ceva ce merită descoperit — de preferat, cu o lingură de ciorbă și un zâmbet sincer”, mai crede fondatorul HCI.