VIDEO FOTO | Supă „Minestrone” în stil românesc. Se consumă și caldă și rece, așa că e perfectă pentru zilele de vară

Foto: G4Food

Dacă îți plac supele de legume (eu nu pot trăi fără ele), această reinterpretare a faimoasei supe italienești minestrone este alegerea ideală. Am făcut-o mai pe „gusturi românești”, cu fasole verde, proaspătă, de sezon, praz ca în Oltenia și cartofi (deși eu am pus dulci, care nu-s chiar tradiționali, voi puteți pune din cei obișnuiți). E o supă excelentă de vară, care se savurează de preferință rece. Merge și dreasă cu o lingură de smântână sau chefir.

video-foto-supa-minestrone-in-stil-romanesc

Foto: G4Food

Ingrediente pentru supa minestrone în stil românesc

Pentru această rețetă avem nevoie de un mix de legume proaspete:

  • Praz (tăiat rondele, folosit în loc de ceapă);

  • Legume tradiționale pentru supă: morcovi, țelină, păstârnac și ardei gras roșu/verde;

  • Fasole verde păstăi (înlocuiește fasolea boabe din rețeta italiană, oferind o textură mai ușoară și de sezon);

  • Cartof dulce (tăiat cubulețe; opțional, se poate înlocui cu cartof normal);

  • Ulei de măsline;

  • Condimente: sare, piper și boia de ardei;

  • Smântână (pentru servire).

- articolul continuă mai jos -

Preparare pas cu pas

Într-o oală încăpătoare, toarnă puțin ulei de măsline și adaugă rondelele de praz. Călește-le ușor până când se înmoaie și încep să-și lase aroma.

Adaugă păstăile de fasole verde tăiate la dimensiuni potrivite, alături de restul legumelor (morcovul, țelina, păstârnacul și ardeiul gras), tocate mărunt. Călește toate aceste legume împreună timp de câteva minute, amestecând constant. Această etapă va intensifica gustul final al supei.

Pune sarea, piperul și boiaua de ardei peste amestecul de legume din oală. Adaugă apoi cubulețele de cartof dulce (sau cartof normal) și toarnă apă suficientă cât să acopere totul bine. Lasă supa să fiarbă la foc potrivit până când toate legumele sunt perfect pătrunse (al dente, îmi plac mie).

Eu i-am pus și puțin bulion pentru culoare, dar merge și fără.

Servire

Odată ce a fiert, oprește focul și lasă supa să se răcească complet. Fiind o supă de vară, este incredibil de delicioasă atunci când este servită rece, eventual alături de o lingură de smântână proaspătă pentru un plus de cremozitate, așa cum ne place nouă, românilor!

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă