Animals International – România relatează, miercuri, despre un vapor plin cu viţei, trimişi la export către Israel, care s-a stricat pe drum. Organizaţia atrage atenţia că, după 15 zile pe mare, animalele sunt acoperite în excremente şi sunt terorizate, transmite News.ro, conform G4Media.
”Vaporul «Express M», plecat pe 22 februarie din portul Midia cu viţei exportaţi către Israel, s-a stricat pe drum. După 15 zile pe mare, animalele din România care au supravieţuit au fost filmate de prietenii de la Israel Against Live Shipments . Toate sunt acoperite în excremente. Pe faţa lor se citeşte teroarea prin care au trecut şi nu ştiu câ în Israel vor fi ucise în cele mai groaznice modalităţi care în UE ar fi ilegale”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Animals International – România, într-o postare pe Facebook.
Organizaţia îl acuză pe europarlamentarul Daniel Buda, raportor AGRI pentru propunerea de regulament privind protecţia animalelor în timpul transportului, că ”face tot ce îi stă în putere pentru ca acest comerţ barbar să continue”.
Citește articolul complet pe G4Media.