Parlamentul european a adoptat miercuri, 17 aprilie, o directivă care va permite statelor membre să aplice sancțiuni dure companiilor care comercializează sub același brand produse cu conținut și caracteristici diferite, practicând așa-numitul ”dublu standard”. După numai o zi de la votarea legii europene, Liviu Dragnea a anunțat că va depune un proiect de lege personal care va sancționa dublul-standard, fără să facă nicio trimitere la directiva adoptată de PE.
Noua lege europeană ( 474 de voturi pentru, 163 împotrivă și 14 abțineri ) permite statelor membre să aplice amenzi de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală din exercițiul financiar precedent sau de 2 milioane de euro, când cifra de afaceri nu este raportată.
Daniel Dalton, negociatorul principal din partea PE, a declarat că ”este pentru prima oară când este abordat ( în procesul legislativ n.n. ) subiectul produselor cu dublu- standard, iar în viitor Comisia Europeană va trebui să monitorizeze progresul făcut în aplicarea legislației”.
Statele membre au la dispoziție 2 ani pentru transpunerea în legislația națională a noii directive care pune la dispoziția autorităților naționale instrumente legale pentru combaterea dublului-standard în domeniul comercial.
După numai o zi de la votarea în plenul PE a noii legi, șeful PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, prezent la Suceava într-un turneu electoral, a anunțat că va depune un proiect de lege prin care să poată fi sancționate firmele străine care vor vinde produse mai slabe decât în țările lor de origine: ”Dacă cineva își va mai permite să aducă în România produse care sunt de calitate mai slabă decât la ei în țară, să plătească și să le scoatem magazinele din țară”.
Legea pentru sancționarea dublului-standard există deja la nivel european, a fost adoptată cu numai o zi înainte de declarațiile lui Liviu Dragnea. Autoritățile românești nu trebuie să adopte o nouă lege, ci să transpună în legislația internă dispozițiile europene, în baza cărora pot fi aplicate sancțiuni aspre, incluzând amenzi de milioane de euro. În niciun caz, însă, directiva europeană nu prevede ”scoatarea din țară a magazinelor”, după cum a plusat electoral politicianul român, care promite că se va lupta personal cu dublul-standard, după ce forurile europene au legiferat deja pentru a combate aceste practici comerciale.
sursa foto: hotnews.ro