Singura distilerie autorizată din Timiș se pregătește să lanseze un sortiment rar: răchia de nucă / „Am făcut foarte multe probe, ani și ani de zile, și am ajuns, într-adevăr, la o calitate foarte bună”

rachiu-prune-640x400 Sursa foto: Pixabay

Singura distilerie autorizată din județul Timiș, funcționează începând de anul acesta la Deta și lansează pe piață un produs 100% made în Banat, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

La nivel național există opt producători autorizați de rachiuri de fructe, care produc sub brand propriu și care își pot comercializa produsul în magazine.
Pornită inițial de la o mică livadă de familie, din dorința de a avea fructe proaspete direct de la sursă, plantația a tot crescut până a ajuns la opt hectare și jumătate, spune Sorin Rotariu.

„Avem trei hectare, jumătate de gutui, trei hectare jumătate de cais, mai avem 200 de nuci, avem 200 de cireși și în jur de 600 de butuci de vie, care sunt chardonnay și cabernet pentru vin”, spune Sorin Rotariu.

Cazanul moștenit de la bunicul domniei-sale are aproape 100 de ani și a fost clicul care până la urmă a declanșat ideea de a autoriza o distilerie. Astfel, a apărut brandul Podrum Maia.

Ca și în cazul salariului, și producătorii autorizați de distilate din fructe împart câștigul cu statul.

„Accizele sunt destul de mari, se mai adaugă TVA-ul la preț și de aceea între piața neagră și cea oficială este o diferență ca de la cer la pământ. Deci la un litru de alcool, dacă o faci la 45° cum o vom produce noi începând de anul acesta din toamnă, vom plăti undeva în jur de 24 lei acciză per litru, la care se mai adaugă încă 19% TVA. La un litru de țuică, de exemplu, costă 100 lei, din 100 de lei dai statului o dată 24 lei, plus încă 19 lei, TVA. E monopolul statului, trebuie, dacă vrei să produci și să fii pe piață și să fii oficial și să n-ai probleme cu legea, asta e”, mai spune Sorin Rotariu.

Produsul premium al distileriei de la Deta va fi rachia de nucă, un produs rarisim, care are în spate o rețetă secretă și ani mulți de experimente.

„Am făcut foarte multe probe, ani și ani de zile, și am ajuns, într-adevăr, la o calitate foarte bună la răchia din miez de nucă uscată.”

Întrebat cum se face, care e rețea, producătorul a răspuns: „Asta este singura întrebare la care nu vă voi răspunde niciodată. Vă spun că sunt ani și ani de probe și multe sortimente. Asta pot să vă spun că sunt multe soiuri de nucă care sunt în rețetă. Toate calitățile pe care le are miezul de nucă se reflectă și în țuică de nucă”, spune Sorin Rotariu.

 

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *