Schimbare în conducerea comercială a Caroli Foods Group: Ilie Găgeatu, cu experiență de peste 25 de ani în FMCG, preia funcția de Director de Vânzări

Schimbare în conducerea comercială a Caroli Foods Group: Ilie Găgeatu, cu experiență de peste 25 de ani în FMCG, preia funcția de Director de Vânzări

Caroli Foods Group îl numește pe Ilie Găgeatu în funcția de Director de Vânzări, începând din luna septembrie.

Cu peste 25 de ani de experiență în dezvoltarea strategiilor comerciale, accelerarea creșterii businessului și transformarea organizațională în cadrul unor companii multinaționale din industria FMCG, Ilie Găgeatu a deținut funcții de conducere la Mars România & Moldova, unde a ocupat pozițiile de General Manager și Sales Director, precum și la Ursus Breweries, unde și-a construit o mare parte din carieră.

Pe lângă experiența sa în business, Ilie Găgeatu a urmat un program MBA la The Open University și este Executive Coach, având o experiență extinsă în dezvoltarea liderilor și a echipelor prin programe de training, coaching și leadership.

„Mă alătur Caroli Foods Group cu obiectivul de a accelera dezvoltarea companiei și de a contribui la consolidarea poziției sale într-o piață tot mai competitivă și dinamică. Sunt entuziasmat să susțin dezvoltarea comercială a companiei prin construirea unor relații și mai puternice cu partenerii și prin creșterea relevanței portofoliului nostru, astfel încât să răspundem cât mai bine nevoilor și așteptărilor în continuă evoluție ale consumatorilor”, spune Ilie Găgeatu, Director de Vânzări Caroli Foods Group.

- articolul continuă mai jos -

Despre Caroli Foods Group

Caroli Foods Group este unul dintre cei mai importanți producători de produse din carne ambalate din România. Compania a fost înființată în 1994 și oferă în prezent un portofoliu extins de peste 200 de produse, prin cinci mărci: Caroli, Sissi, Campofrio, Maestro și Primo.

Compania are o fabrică în Pitești și dispune de facilități logistice importante în toată țara, precum și de o rețea extinsă de distribuție.

Din 2017, Caroli Foods Group face parte din Sigma, o companie multinațională din industria alimentară care operează în 17 țări din patru regiuni: Mexic, Europa, SUA și America Latină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă