Ciorba de pui „a la grec” consumată în România este o adaptare locală, mai calorică, a celebrului amestec de ou și lămâie, la care s-a adăugat smântâna, ingredient absent în rețeta originală elenă. Deși astăzi este considerată un simbol al Greciei sub numele de avgolemono, această tehnică își are originile în bucătăria evreilor sefarzi din Spania medievală. Cunoscut inițial sub numele de agristada, sosul folosea ouă și elemente acide (precum sucul de struguri necopți sau rodia) pentru a îngroșa și aroma diverse preparate fără a apela la făină sau grăsimi.
Odată cu diaspora evreiască de la sfârșitul secolului al XV-lea, rețeta s-a răspândit în întregul bazin mediteranean, în Balcani și în Imperiul Otoman, adaptându-și numele în funcție de regiune, de la terbiye în turcă la fricassea în Italia.
În timp ce în Grecia a devenit o metodă fundamentală de a desăvârși supele sau preparate precum dolmades, în România a evoluat spre varianta de ciorbă sățioasă pe care o cunoaștem astăzi.
Ingrediente ciorbă
- O carcasă de pui
- 3 cartofi
- 1 morcov
- 1 ceapă mare
- 1 jumătate ardei verde sau roșu sau de-amândouă
- 1 bucată de rădăcină de țelină
- 1 jumătate de dovlecel
- 2-3 gălbenușuri
- Sucul de la o lămâie
- Pătrunjel verde
- Sare, piper.
- articolul continuă mai jos -
Preparare ciorbă a la grec
- Curățăm cartofii de coajă, îi spalăm bine și îi tăiem în cuburi. La fel morcovii, ceapa, țelina, dovlecelul și ardeiul, tocate apoi mărunt.
- Punem puiul într-o oală cu 2-3 litri de apă. Adăugăm sare și piper și lasăm să fiarbă la foc mic, până când e fiert (cam oră). Merge și la cooker sau oala sub presiune 30 de minute.
- Scoatem carcasa, strecurăm zeama, alegem carnea de pe oase.
- Adăugăm toate legumele tocate (ideal este să le și călești puțin înainte în 2 linguri de ulei, eu fac mai dietetic) și fierbem 15-20 de min să fie gătite. Punem și carnea în ciorbă.
- Batem gălbenușurile. Adaugăm treptat un polonic de zeamă fierbinte peste ele, amestecând (pentru a evita coagularea ouălor).După ce s-a temperat, turnăm totul în oală și omogenizăm bine.
- Mai lăsăm ciorba să dea un clocot și adăugăm și verdeață tocată și sucul de lămâie, după gust.
Dacă îți place și cu smântână nu e supărare, amestec-o cu gălbenușurile înainte de a turna zeama fierbinte.
Poftă bună!
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți