Canada se confruntă cu o creștere constantă a prețurilor, dar cea mai mare explozie se înregistrează la prețul cărnii de vită, acesta ajungând să atingă niveluri record în supermarket.
Creșterea prețului vine chiar înainte de cea mai aglomerată perioadă a anului, pentru multe supermarketuri și măcelării, înaintea sezonului de Crăciun.
În general, prețurile alimentelor din magazinele alimentare au crescut cu 2,7 % în ultimele 12 luni, conform celor mai recente date publicate de Statistics Canada.
Însă prețurile la carnea de vită au crescut într-un ritm mai rapid decât cele ale cărnii de porc și de pui, ceea ce a dus la faptul că mulți clienți și-au redus comenzile.
„Lucrez aici de ceva timp și acestea sunt probabil cele mai mari prețuri pe care le-am văzut vreodată”, a declarat Jim Jackson, proprietarul Cut Rite Meats din Calgary, pentru euromeatnews.com
Prețurile cu amănuntul reflectă, de asemenea, creșterea valorii vitelor, care a atins niveluri record în acest an.
În luna septembrie, un kilogram de carne tocată de vită s-a vândut cu aproximativ 13 dolari, comparativ cu 11,69 dolari, prețul din urmă cu un an și 9 dolari kilogramul, prețul de vânzare din urmă cu cinci ani.
Bucățile de file de vită au crescut la peste 32 de dolari/ kilogram în luna septembrie, față de 20 dolari/kg, prețul de vânzare din decembrie 2023.
În Alberta, prețurile la bovine au crescut cu 7,6% în septembrie, față de aceeași lună din 2023, ajungând la 236,08 dolari/cwt (aproximativ 45,36 kg), potrivit Statistics Canada. În urmă cu cinci ani, vitele sacrificate se vindeau cu aproximativ 130 de dolari/cwt.
Această creștere reflectă tendințele pieței de carne de vită din America de Nord, unde stocurile de bovine au scăzut semnificativ. În urmă cu cinci ani, prețul mediu era de aproximativ 130 USD/cwt, ceea ce indică o majorare semnificativă pe termen mediu și lung.
Canada a ajuns la cel mai mic efectiv de bovine din ultimele trei decenii
Factorii care contribuie la aceste creșteri includ reducerea efectivelor de bovine (Canada are cel mai mic efectiv din ultimele trei decenii) și o cerere constantă pentru carne de vită. În același timp, costurile reduse pentru furaje, precum orzul și porumbul, au sprijinit marjele de profit ale fermierilor, în ciuda provocărilor cauzate de condițiile meteo din timpul verii.
„Trebuie să ne amintim că la nivel global avem o populație în creștere, o clasă de mijloc în creștere care dorește mai multe proteine. Nu este vorba doar de carne de vită, ci și de carne de porc și de pasăre. Consumatorii vor mai mult din aceste produse”, a declarat Brenna Grant, director al Canfax.
Pe de altă parte, numărul de bovine din țară a scăzut în ultimii ani, deoarece mulți crescători de animale s-au confruntat cu creșterea cheltuielilor, cum ar fi costurile furajelor, din cauza condițiilor de secetă.
În momentul de față, populația de bovine din Canada este cea mai scăzută, din 1987.
„Carnea de vită este o marfă complicată deoarece nimeni nu poate controla oferta de carne de vită pe termen scurt”, a declarat Ellen Goddard, economist agricol și profesor emerit la Universitatea din Alberta.
Scăderea numărului de animale a dus la scăderea cantității de carne de vită, disponibilă pentru vânzare, în supermarketurile și măcelăriile din Canada.
„Industria este acum în plin proces de lichidare și, prin urmare, oferta este mai mică și, așa cum era de așteptat, prețurile sunt mai mari”, a declarat Kevin Grier, analist al pieței animalelor.
Cererea puternică a consumatorilor pentru fripturi și carne tocată de vită din America de Nord contribuie, de asemenea, la creșterea prețurilor.
„Avem încă cel puțin un an, poate până în 2026, cu o ofertă foarte limitată de carne de vită. Carnea de vită continuă să se vândă chiar și la prețuri record, deoarece este adesea considerată a fi de o calitate superioară”, a declarat profesoara universitară Ellen Goddard.