“Poftim, din România – de 1 decembrie”, târg de produse tradiţionale deschis de vineri până duminică în Piaţa Sudului din Capitală

targ Sursa foto: G4Food

Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend la un nou târg de produse tradiţionale româneşti “Poftim, din România – de 1 decembrie!”, organizat în Piaţa Sudului din sectorul 4 al Capitalei, transmite Agerpres.

“Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 şi Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia, organizează, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024, târgul “Poftim, din România – de 1 decembrie!”, la Piaţa Sudului. Sărbătorim Ziua naţională alături de producătorii români”, au scris organizatorii într-o postare pe pagina de Facebook a MADR.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, vizitatorii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de produse înregistrate pe scheme de calitate naţionale şi sisteme de calitate europene, produse atestate tradiţional, cele care au dobândit dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultativă “produs montan”, ori produse cu denumire protejată.

Vezi detalii

Vizitatorii vor putea cumpăra la acest târg: preparate din carne, lapte, produse de panificaţie şi patiserie, legume şi fructe proaspete şi procesate, vin, miere, dulceţuri etc.

De asemenea, iubitorii mâncărurilor autentice vor putea degusta diverse bunătăţi pregătite la faţa locului după reţete străvechi, precum sarmale cu mămăliguţă, balmoş ciobănesc, iahnie de fasole, pastramă, bulz, dar şi deserturi tradiţionale de casă, au mai scris organizatorii pe pagina de socializare.

Târgul va fi deschis vineri şi sâmbătă, între orele 9:00 – 19:00, iar duminică, programul va fi de la ora 9:00 până la ora 16:00.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *