Producătorii celor mai cunoscute branduri pe care le găsim zilnic la raft – de la băuturi și alimente, până la produse de îngrijire și igienă – își unesc forțele într-o nouă structură patronală. Treisprezece grupuri internaționale majore au creat oficial Asociația Română a Produselor de Marcă (ARPM), o organizație menită să reprezinte interesele pieței locale de FMCG în dialogul cu autoritățile.
Membrii fondatori ai noii organizații sunt nume grele din industria alimentară și de larg consum: PepsiCo România, Mondelez România, Henkel România, Procter & Gamble România, Unilever România, Nestlé România, Danone România, Coca-Cola România, Caroli Foods Group, L’Oréal România, Dr. Oetker România, JDE Peet’s România și Heineken România.
Obiectivul principal al ARPM este de a crea un canal de comunicare direct și fundamentat pe date cu instituțiile statului, într-un moment în care predictibilitatea fiscală și legislativă este esențială pentru continuitatea investițiilor. Rolul acestei asociații va fi de a „susține un dialog cu autoritățile publice bazat pe date, expertiză și propuneri pentru dezvoltarea unei piețe competitive și predictibile în România”, potrivit Ziarul Financiar.
Companiile reunite sub umbrela ARPM acoperă sectoare esențiale pentru consumul de zi cu zi: de la alimente, băuturi răcoritoare și bere, până la cosmetice, produse de îngrijire personală și produse pentru curățenia locuinței.
„Companiile pe care le reunim investesc constant pentru a le oferi consumatorilor mai multe opţiuni şi pentru a crea valoare aici, în România. Prin ARPM vrem (…) să contribuim, alături de autorităţi, la un cadru care încurajează competiţia şi investiţiile pe termen lung, în beneficiul consumatorilor”, a declarat Indra Mihăilă, Preşedinta ARPM.
Consiliul Director al ARPM este condus de Indra Mihăilă (PepsiCo România) în calitate de Președinte, alături de Mihaela Stancu (Procter & Gamble România) – Vicepreședinte, Dana Dobrescu (Mondelēz România) – Trezorier, Ana Busuioc (JDE Peet’s România) – Membru și Simona Fîrtat (L’Oréal România) – Membru.
Principala miză a noii asociații este menținerea unui mediu economic stabil, care să permită inovația și diversitatea la raft.
„ARPM porneşte de la o premisă esenţială pentru dezvoltarea pieţei: investiţiile şi inovarea au nevoie de predictibilitate, iar consumatorii au nevoie de opţiuni relevante, adaptate propriilor nevoi, preferinţe şi bugete”, spun reprezentanţii asociaţiei.
Impactul economic al sectorului FMCG este uriaș pentru economia locală. Conform datelor prezentate de reprezentanții asociației, în anul 2024, valoarea producției locale de bunuri de larg consum a atins pragul de 8,8 miliarde de euro. Mai mult, în 2023, acest sector a susținut peste 111.650 de locuri de muncă în România, generând cheltuieli cu salariile și contribuțiile sociale de peste 1,4 miliarde de euro.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți