Mit spulberat de statistici: și marile țări europene sunt piețe de desfacere pentru produsele agro-alimentare comunitare ; România nu este o excepție, așa cum susține propaganda anti-europeană

ATENȚIE FERMIERI! Cum trebuie să procedați ca să depuneți la APIA cererea unică de plată ATENȚIE FERMIERI! Cum trebuie să procedați ca să depuneți la APIA cererea unică de plată

Deseori auzim/citim că România nu este altceva decât o piață de desfacere pentru alimentele produse în marile state ale Uniunii Europene. Propaganda lansează mesaje potrivit cărora am fost primiți în comunitatea europeană numai ca să-și vândă nemții și francezii produsele lor agricole și nu numai. Consultând ultimele date furnizate de Eurostat, constatăm însă că Franța și Germania, la rândul lor, înregistrează deficit comercial în comerțul cu produse agro-alimentare derulat cu celelalte state europene. Poate nu vă vine să credeți, dar ca să vorbim și noi pe limba propagandei, da, Germania și Franța sunt piețe de desfacere! Ca să vezi, tocmai cei puternici, despre care mulți români au fost învățați pe internet și la televizor că fac bani vânzându-și în România producția agricolă.

Haideți să vedem cum stau lucrurile. Mai întâi în România. În 2018, am exportat pe piața europeană mărfuri în valoare de 4.511.100.000 de euro și am importat din toate statele europene în valoare de 6.377.900.000 de euro. Deficit comercial de 1.866.700.000 de euro. În 2009 , importurile din statele comunitare au reprezentat 82% din totalul importurilor, iar în 2018 procentul a fost de 84%.

Ce s-a întâmplat în Germania? Exporturile către țările europene au valorat în total 57.864.500.000 de euro. Importurile au valorat 72.286.900.000 de euro. Deficit comercial 14.422.400.000 de euro. Iată ce mai frumusețe de piață de desfacere este și Germania! În procente, țara landurilor importă din statele comunitare cam 81 % din valoarea totală a importurilor, restul de 19 % provenind din țări terțe. În 10 ani, valoarea mărfurilor agro-alimentare cumpărate de Germania din UE a crescut cu 2%.

Cum stau lucrurile în Franța? 39.587.400.000 de euro exporturi, 41.506.600.000 de euro importuri. Deficit, 1.919.200.000 de euro. Altă piață de desfacere! Cu 10 ani în urmă, Franța importa de pe piața comunitară 81% din totalul mărfurilor importate. În 2018, procentul a rămas același.

Italia înregistrează, la rândul ei, deficit comercial în relația cu statele europene. În 2018 a cumpărat în valoare de 29.042.300.000 de euro și a vândut în valoare de 27.304.500.000 de euro. Deficit: 1.737.800.000 de euro. Bieții italieni, sunt și ei invadați de produse agro-alimentare din spațiul comunitar! În 10 ani au reușit să scadă cu un procent valoarea mărfurilor aduse de pe continent, de la 75% la 74%. Asta înseamnă că italienii au cumpărat cu 1% mai mult de pe piețele non-europene.

Haideți să-i vedem ce se întâmplă în Polonia, o țară fostă comunistă ca România. Ei bine, polonezii sunt pe plus, exportă mai mult decât importă, dar să nu uităm că au fost mereu dați ca exemplu de buni cheltuitori ai banilor europeni. Așadar, polonezii au vândut pe piața europeană în valoare de 22.316.000.000 de euro și au cumpărat în valoare de 14.963.300.000 de euro. Surplus comercial de 7.352.700.000 de euro. Chiar, cum a procedat Polonia ca să nu fie piață de desfacere, așa cum sunt Franța, Germania, Italia și…România? Vedeți, e ca noi o țară din Est, și totuși și-a luat avânt. Grosul comerțului agro-alimentar îl întreține în marea familie europeană. Acum 10 ani, importa 84% din spațiul european, acum importă 82%. Diferența o acoperă cu mărfuri non-europene.

Haideți să-i întrebăm de sănătate pe olandezi. Ei au vândut de 68.997.700.000 de euro și au cumpărat de 34.387.800.000 de euro. Surplus de 34.609.900.000 de euro. Dar cum se face că Olanda are un teritoriu mult mai mic decât al României și, totuși, înregistrează un surplus considerabil în comerțul intra-comunitar? Ah, da, olandezul zburător face jocurile comerciale și ne oropsește pe noi. Bine, măcar, că uneori îi batem la fotbal. De precizat, totuși, că Olanda cumpără din țările terțe mai multe mărfuri decât vinde, deficitul comercial fiind de 6.152.400.000 de euro. Desigur, Olanda e piața de desfacere a vreunei țări exotice.

Spania iarăși stă bine. 33.222.100.000 de euro exporturi, 19.099.900.000 importuri. Balanță pozitivă de 14.122.200.000 de euro. Spre deosebire de olandezi, spaniolii au balanță pozitivă, de 667.000.000 de euro în relația cu spațiul extra-comunitar.

Am vrut să consult și pagina Ungariei, dar este inaccesibilă, mesajul fiind ”Due to planned maintenance, the page you are trying to reach is not available. Sorry for the inconvenience. Please try again later”. Oare dl. Victor Orban știe? Paginile Bulgariei și Greciei, de asemenea, în mentenanță.

Datele statistice publicate de Eurostat relevă că nu numai România înregistrează deficit comercial în relația cu celelalte state membre. În aceeași situație se află chiar cele mai dezvolatate state, Germania, Franța și Italia. Un fost stat comunist, Polonia, are balanță pozitivă în relația cu piața europeană, iar acest lucru ar trebui să dea de gândit celor obișnuiți să creadă că Vestul a înglobat Estul ca să-l transforme în piață de desfacere pentru produsele agricole. Uniunea Europeană este un imens spațiu comercial pentru produsele agro-alimentare din statele membre. Depinde de fiecare stat și de organizațiile antreprenoriale cum își ating obiectivele și reușesc să ducă marfa în fața clientului. Nu o țară sau alta este țară de desfacere, ci Uniunea Europeană în ansamblul ei este o piață de desfacere ( și ) pentru produsele proprii.

ATENȚIE FERMIERI! Cum trebuie să procedați ca să depuneți la APIA cererea unică de plată

Comentarii

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *