Ouăle la micul dejun sunt întotdeauna o alegere bună. Sunt pline de nutrienți și ușor de gătit. Dacă le mai adaugi niște legume și șuncă, ai nutrienți din toate categoriile. Iată o rețetă de clătită cu șuncă, ouă și legume, pentru opt porții de mic dejun sățios, propusă de Allrecipes.
Clătitele se fac în mod obișnuit, cu lapte, făină și ouă.
Amestecați laptele, făina, ouăle, untul și sarea într-un castron. Puteți folosi un blender electric și amestecați la viteză mare până se omogenizează. Apoi se lasă deoparte 15 minute, sau până când se pregătește umplutura.
Între timp, încălziți uleiul vegetal într-o tigaie la foc mediu. Adăugați șuncă și gătiți până se încălzește, 3 până la 4 minute. Adăugați ceapa și gătiți până se înmoaie, încă aproximativ 5 minute. Reduceți focul și adăugați spanacul și roșiile, apoi păstrați la cald.
Preîncălziți cuptorul la 185 de grade C. Tapetați o tavă cu hârtie de copt.
Încingeți o tigaie antiaderentă la foc mediu și acoperiți ușor cu spray de gătit. Se toarnă 1/3 cană de aluat (sau măsurați cu un polinic) în tigaie, rotind pentru a acoperi toată suprafața tigăii. Gătiți până când partea inferioară a clătitei este ușor maronie, 1 până la 3 minute. Folosind o spatulă, întoarceți clătita pe cealaltă parte și mai lăsați 1-2 minute, apoi o puneți deoparte și repetați până când terminați aluatul de clătite. Ne ocupăm apoi de umplutură.
Puneți clătitele pe foaia de copt pregătită. Adăugați amestecul de șuncă și legume în centrul fiecărei clătite. Spargeți un ou cu grijă peste amestecurile de șuncă și îndoiți marginile clătitei spre interior.
Coaceți apoi clătitele astfel împachetate în cuptorul preîncălzit până când albușurile devin albe, 8 până la 11 minute. După ce le scoateți din cuptor, le acoperiți cu pătrunjel și asezonați cu sare și piper. Vă veți bucura de o clătită cu șuncă și legume „ca la mama acasă”.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți