Metode din bătrâni pentru a păstra fasolea verde sau ciupercile pentru iarnă / Înșiratul pe ață este folosit extrem de rar azi, deși astfel gustul se păstrează cel mai bine

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Când vine toamna, mă bântuie o amintire puternică: zilele în care mama „punea pe iarnă”. Deși mă enerva că mă punea la treabă, se crea în casă o atmosferă pe care nu am mai întâlnit-o niciodată. Nici eu nu am reușit să o recreez în familia mea. Era sentimentul că puneam cu toții umărul pentru a realiza ceva împreună, ceva de care urma să ne bucurăm cu toții.

De altfel, acel „pus pe iarnă” mi-a marcat copilăria. În timpul comunismului nu aveam opțiunile de astăzi. Nici tehnologia la care aveam acces, nici regimul politic nu ne ajutau prea mult. Congelatorul mic de la frigider era rezervat celor câtorva bucăți de carne care încăpeau acolo. Dacă voiam fructe iarna, în afară de mere și, mai rar, de pere „vilmoșe”, cum le spuneau bunicii perelor Williams, soluția noastră era compotul. Așa puteam avea, în mijlocul iernii, căpșuni, cireșe ori prune „bistrițe”, cum le spuneau bătrânii prunelor de Bistrița.

Era zarvă mare și toată lumea avea ceva de făcut. Tocam roșiile și le treceam prin mașina care separa semințele și pielițele. Era împrumutată de la o vecină și folosită de toată lumea din zonă. Coceam și curățam ardeii și vinetele ori tăiam ciupercile. Mama stătea apoi ore întregi lângă oalele care fierbeau la foc mic, până când preparatele erau gata de pus în borcane.

Fasole verde și ciuperci, pe ață

Zacuscă și compot am mai văzut de atunci. Am mai pus pe iarnă și eu, ca multă lume. Dar ceea ce n-am mai văzut sunt păstăile de fasole și ciupercile culese din pădure, înșirate pe ață și puse la uscat sub streașina casei. Metoda este folosită extrem rar astăzi, când mulți dintre noi avem congelatoare la dispoziție. Ba, mai mult, dacă vrem fructe sau legume deshidratate avem la dispoziție aparate speciale sau, de ce nu, chiar un cuptor setat la temperatură mică.

Fasolea verde era aleasă, curățată și apoi înșirată pe un fir de ață, cu ajutorul unui ac. Ca și cum ar fi fost cusută. Firele lungi, ca niște șiraguri, erau atârnate într-un loc aerisit, ferit de ploaie. Mama alesese streașina bucătăriei de vară. După venirea toamnei, acolo nu mai intra nimeni decât pentru a lua din proviziile depozitate în cămară.

La fel se întâmpla și cu ciupercile. Mai precis, cu hribii, singurele ciuperci de pădure pe care mama le cunoștea și le culegea. Riscul, spunea ea, era mai mic, deoarece varianta otrăvitoare are gust amar și, astfel, era ușor să le deosebești.

După câte o ieșire la cules, o parte din ciuperci erau gătite, altele ajungeau în borcane, iar restul erau pregătite pentru uscare. Mama spunea că nimic nu se compara cu gustul ciupercilor uscate.

La fel ca păstăile de fasole, hribii erau înșirați pe ață, cu acul. Mai întâi, mama îi curăța, îi verifica bine să nu aibă viermi, îi spăla și îi tăia felii. Șiragurile ajungeau apoi sub streașina bucătăriei de vară, unde rămâneau la uscat. După una-două săptămâni, când erau complet uscați, hribii erau puși în pungi de hârtie și păstrați în cămara rece a bucătăriei de vară.

Hribi uscați se găsesc și în comerț. Chiar dacă nu sunt tocmai ieftini, merită încercat măcar o dată gustul lor.

Hribii sau fasolea verde, în borcane, după o rețetă banală

Cât despre cei puși în borcane, îmi amintesc și acum cum îi pregătea mama. Îi gătea în ulei, cu sare și usturoi, până când scădea apa pe care o conțin. Când apa era evaporată și începeau să se prăjească, îi punea în borcane și închidea bine capacele. Urma „dunstul”, cum îi spunea ea sterilizării borcanelor în baie de apă. Într-o cratiță mare, încăpătoare, așeza unul sau două prosoape de bucătărie, apoi borcanele și apa. Le lăsa să fiarbă la foc mic timp de 30-40 de minute.

Pe atunci, un borcan de ciuperci ne ajungea pentru o masă în familie. Alteori, hribii înlocuiau carnea din sarmale, în perioada postului.

Fasolea verde pentru borcane era pregătită asemănător. Spălată, curățată și ruptă în bucăți mai mici, era dată în clocot pentru câteva minute, apoi scoasă și pusă în borcane, iar apa cu sare în care a fiert era turnată peste, în borcane Mai țin minte că punea și roșii, usturoi și pătrunjel, iar apoi le dădea „la dunst” pentru 30-40 de minute.