Nuca de betel, primul drog consumat încă din Epoca de Gheață / Descoperirea arată că substanțele psihoactive erau consumate cu mii de ani în urmă

Nuca de betel, primul drog consumat încă din Epoca de Gheață / Descoperirea arată că substanțele psihoactive erau consumate cu mii de ani în urmă
FOTO: news.griffith.edu.au

O nouă cercetare arată oamenii ar fi consumat nuci de betel cu până la 25.000 de ani în urmă, înaintea apariției agriculturii. Indiciile provin din analiza dinților a doi vânători-culegători descoperiți pe insula indoneziană Sulawesi.

Cercetarea, coordonată de profesorul Adam Brumm, de la Universitatea Griffith din Australia, a fost publicată în revista Science Advances. Potrivit autorilor, rezultatele ar putea reprezenta cele mai vechi dovezi cunoscute ale consumului habitual al unei plante cu efecte psihoactive, conform Griffith News.

Cei doi indivizi au trăit în perioade diferite. Rămășițele unuia datează de acum 16.000-25.000 de ani, iar ale celuilalt, de acum 6.300-7.600 de ani. Dinții ambilor prezentau șanțuri adânci și rotunjite, un tip neobișnuit de uzură. Analizele biochimice au identificat în țesuturile dentare arecolină, principalul compus psihoactiv al nucii de betel. Cercetătorii interpretează aceste urme drept indicii ale obiceiului de a suge nuci întregi, în mod repetat. Practica ar fi precedat mestecarea amestecurilor folosite astăzi.

- articolul continuă mai jos -

Ce este nuca de betel și de ce este consumată

Denumită și nucă de areca, aceasta este sămânța unui palmier. Consumul său este răspândit mai ales în Asia și în regiunea Pacificului. Potrivit informațiilor, nuca de betel este considerată a patra substanță psihoactivă ca utilizare la nivel mondial. Primele trei sunt cofeina, alcoolul și nicotina.

Consumul poate produce o ușoară euforie și o stare de alertă sporită. În practica actuală, sămânța procesată este mestecată într-un amestec care conține var stins, cunoscut drept hidroxid de calciu. Acesta favorizează absorbția mai rapidă a compușilor psihoactivi.

Un obicei mai vechi decât indicau dovezile anterioare

Cercetarea plasează dovezile anterioare privind mestecarea nucilor de betel în Asia de Sud-Est în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Descoperirea din Sulawesi împinge considerabil în trecut istoria documentată a consumului. Rezultatele nu stabilesc însă momentul exact în care oamenii au început să folosească substanțe psihoactive. Ele oferă indicii despre o practică mult mai veche decât cele cunoscute anterior.

Vechimea acestui obicei nu înseamnă că este lipsit de riscuri. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) clasifică nuca de areca drept cancerigenă pentru oameni. Amestecurile de betel pot provoca un cancer al cavității bucale chiar și fără adaos de tutun.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți