Lidl România și Heidi Chocolate fac apel la clienți să nu mai spargă iepurașii și ouăle de ciocolată din magazine: Înăuntru este ciocolata însăși / Dulciurile nu conțin bani

Ioan Radu 3 aprilie 0 comentarii 2823 vizualizări
lidl, iepurasi de ciocolata, oua de ciocolata, bani

Oamenii au început să spargă iepurașii de ciocolată vânduți de magazine din România, în speranța că vor găsi bani în ei, după ce pe internet s-a răspândit o informație falsă. Producătorii de dulciuri și retailerii au fost nevoiți să anunțe că dulciurile sunt goale la interior.

Pe rețelele de socializare au apărut multe postări în care oamenii susțin că în iepurașii și ouăle de ciocolată pot fi găsiți bani.

@nela_ciutacu Din categoria dulciuri#foryourpage😘 #NelaCiutacu😘❤TikTok ♬ sunet original – Nela Ciutacu

Lidl a făcut o postare pe Instagram în care le spune urmăritorilor că în interiorul iepurașilor este „ciocolata  însăși”.

„Nu mai spargeți iepurașii de ciocolată căci înăuntru este ciocolata însăși”, este mesajul scris pe un carton așezat peste astfel de dulciuri într-un magazin.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Lidl Romania (@lidlromania)

Heidi Chocolate a subliniat, de asemenea, că în interiorul dulciurilor nu se găsesc bani. Compania a publicat și o imagine în care apar ouă de paște din ciocolată sparte, alături de un mesaj. „Reluăm și noi rugămintea colegilor de la Lidl România. Am văzut la rândul nostru clipurile de pe TikTok, referitoare la existența banilor în figurine de Paște. Însă vă asigurăm că produsele HEIDI tematice conțin doar meșteșugul ciocolatierilor HEIDI, care decorează aceste produse manual, ou cu ou, iepuraș cu iepuraș. Nu se află nimic înăuntru. Să nu stricăm bucuria oamenilor care le vor lua acasă pentru masa de Paște. Mulțumim”, a transmis compania pe Facebook.

Unele magazine au pus iepurașii în dispozitive anti-furt pentru a evita distrugerea lor.

Sursa foto: Lidl România / Heidi Chocolate (colaj G4Food)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *