Ouăle de Paște din ciocolată, mai scumpe anul acesta din cauza fenomenelor și schimbărilor climatice / În Marea Britanie prețurile au crescut și cu mai mult de 50%

oua de paste, preturi, cacao, schimbari climatice Sursa foto: Pixabay / skoddeheimen

Ouăle de Paște din ciocolată au prețuri mai mari în acest an, iar una dintre cauze este încălzirea globală, transmite BBC. Cea mai mare parte din ciocolată este produsă din cacao provenit din Africa de Vest, regiune care a fost afectată recent de ploi și secetă.

Din cauza acestor fenomene meteorologice, prețul la tona de cacao a ajuns la aproape 8.500 de dolari în această săptămână. Prețul este triplu față de cel consemnat în aceeași perioadă a anului trecut.

Arborii de cacao sunt vulnerabili la schimbările climatice. Aceștia cresc doar pe o bandă îngustă din zona ecuatorului. Începând cu luna februarie, în țările în care se găsesc arborii, precum Coasta de Fildeș și Ghana, au fost înregistrate constant temperaturi mai mari de 40 de grade Celsius.

Cea mai mare cantitate de cacao este produsă în Africa de Vest (Sursa: International Cocoa Organization)

Mai mult, în decembrie în cele două state au fost ploi masive. Condițiile de umiditate au dus la dezvoltarea unei ciuperci, care a afectat culturile de cacao.

World Weather Attribution a transmis că șansele să apară temperaturi extreme sunt de 10 ori mai mari din cauza gazelor cu efect de seră generate de oameni. Organizația estimează că dacă situația climatică nu se îmbunătățește, Africa de Vest va experimenta astfel de valuri de căldură cam o dată la doi ani.

Organizația britanică Which?, care protejează interesele consumatorilor, a descoperit că prețurile la sortimente populare de ouă de Paște din ciocolată au crescut cu 50% sau mai mult comparativ cu anul trecut.

„Sunt o mulțime de jucători care au anunțat deja creșteri de prețuri. Și noi facem parte din acest grup”, a declarat Martin Hug, director financiar la Lindt & Spruengli, citat de BBC.

Producția de cacao a fost afectată și de El Nino, fenomen care s-a intensificat începând cu luna iunie a anului trecut. El Nino apare în zona tropicală, sudică, a Oceanului Pacific, din cauza încălzirii la suprafață a apelor oceanului și a deplasării acestora dinspre partea vestică spre partea estică, generând pe litoral secete, furtuni și inundații.

Sursa foto: Pixabay / skoddeheimen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *