Lanțul de supermarketuri Spar a depus plângere la Comisia Europeană împotriva Ungariei / Măsurile impuse de guvernul Orban i-au provocat companiei pierderi de 90 mil. de euro

spar, ungaria, comisia europeana, viktor orban Sursa foto: Wikimedia Commons / Globetrotter19

Lanțul austriac de supermarketuri Spar a acuzat Ungaria că a încălcat legislația europeană într-un efort de a stopa creșterea prețurilor la alimente și a făcut apel la Bruxelles să intervină pentru a remedia situația, transmite Financial Times (FT).

Compania susține că taxa specială pentru lanțurile de retail, introdusă de guvernul Orban în 2022, este discriminatorie și i-a crescut costurile cu 90 de milioane de euro, ceea ce a dus la pierderi de aproape 50 de milioane de euro în 2023. Spar este al doilea cel mai mare retailer străin care operează în Ungaria, după Tesco.

Măsurile impuse presupun o taxă anuală de 4,5% pe veniturile retailerilor deținuți de companii străine și obligativitatea ca aceștia să mențină prețurile reduse la anumite categorii de produse. Spar spune că măsurile rămân în vigoare deși inflația a scăzut substanțial, de la 20% la începutul lui 2023, până aproape de ținta de 3% a băncii centrale.

Compania a depus o plângere la Comisia Europeană (CE) în care susține că directiva este incompatibilă cu legislația europeană, deoarece încalcă „libera circulație a mărfurilor și libertatea de stabilire, precum și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”.

Orban a dat de multe ori vina pe companiile străine pentru prețurile mari la alimente. Retailerii sunt obligați să ofere, la cel puțin un produs dintr-o listă de 20 de alimente de bază – care conține ouă, carne de pui sau cafea – un preț mai mic cu 10% decât cel mediu consemnat în ultimele 30 de zile.

Guvernul de la Budapesta nu a oferit un punct de vedere legat de plângerea depusă de Spar, iar Comisia Europeană a refuzat să comenteze acest subiect, potrivit FT.

Orban a mai introdus taxe „neortodoxe” după venirea la puterea în 2010. Premierul ungar a mai țintit, cu acestea, sectoare precum serviciile financiare, energia sau telecomunicațiile.

Sursa foto: Wikimedia Commons / Globetrotter19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *