Primele legume românești din 2025 au apărut deja pe piață, iar unele dintre acestea vin dintr-un loc neașteptat: serele Liceului Tehnologic „Mihai Novac” din Oravița. Cultivate cu grijă de elevii școlii, legumele sunt 100% naturale, iar prețurile practicate sunt accesibile pentru orice buzunar, informează Radio Reșița.
Elevii au reușit să obțină primele recolte din acest an în cadrul orelor de practică desfășurate într-o seră special amenajată în incinta liceului. Printre legumele proaspăt recoltate se numără ceapă verde, ridichi, salată verde și usturoi.
„Suntem singurii care desfac pe piață produse bio proaspete, anul acesta”, a declarat Stoian Olivian, reprezentant al elevilor implicați în proiect.
Produsele sunt foarte căutate pe piața locală, nu doar datorită calității lor, ci și pentru că elevii practică un preț fix de doar 3 lei pentru fiecare legătură de ceapă verde, ridichi, salată sau usturoi.
„Facem practică și ne ocupăm de sera noastră școlară, unde producem legumele”, spune Bejenariu Semida, una dintre elevele implicate în proiect. Surplusul de legume este vândut, iar banii obținuți sunt folosiți pentru achiziționarea de noi răsaduri — roșii, vinete, castraveți și ardei.
Profesorul Abâd Gheorghe, coordonatorul activităților practice, precizează: „Unde am eliberat de culturi, pregătim pentru tomate, ardei, vinete și ce va fi necesar pe piață, ca să putem continua producția”.
Proiectul aduce multiple beneficii. Elevii își dezvoltă abilități practice în domeniul agricol, iar sera contribuie la autosusținerea cantinei școlare — legumele produse fiind folosite și în meniul zilnic al elevilor.
Totodată, proiectul promovează agricultura sustenabilă, alimentația sănătoasă și responsabilitatea față de mediu. Este o inițiativă prin care Liceul Tehnologic „Mihai Novac” oferă elevilor o experiență autentică de lucru, apropiindu-i de realitățile și necesitățile agriculturii moderne.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți