Fructe tatuate, o soluție elaborată de Westfalia Fruit, o multinațională care operează și în Europa. Inciziile pe coajă eliminată etichetele din plastic

fructe tatuate incizii laser etichete de plastic foto: fruitbookmagazine.i

De curând, pe piața olandeză au apărut fructe de mango cu tatuaj, după ce în perioada verii această soluție fusese deja testată pe piața Marii Britanii, cu fructe de avocado tatuate.

Ambele inițiative aparțin Westfalia Fruit, o multinațională care comercializează avocado și alte fructe și legume pe piețele internaționale, conform fruitbookmagazine.it.

Noua tehnologie nu presupune altceva decât mici incizii cu laser pe coaja fructelor, menite să elimine micile etichete adesive de plastic individuale care se aplică în mod obișnuit pe fructe.

Vezi detalii

Proiectul a fost pus în aplicare de curând în Olanda, pe fructele de mango, după ce fusese experimentat în timpul verii cu fructele de avocado vândute în Marea Britanie de lanțul de distribuție Tesco.

„Introducerea inciziilor laser, similare unui tatuaj, poate elimina până la 10 milioane de etichete de plastic pe an. În prezent, informațiile aplicate prin incizie sunt legate de originea fructului, tatuăm marca pe coajă”, a explicat șeful operațiunilor din Europa ale Westfalia Fruit, Mathijs Benard. Însă prin aceste incizii se poate aplica orice tip de informație, limita e doar imaginația și cererile din partea clienților, mai spune el.

Proiectul este fructul colaborării dintre filialele olandeză și germană ale grupului, iar feedback-ul din partea clienților până acum este pozitiv. Ceea ce încurajează extinderea sistemului la toate produsele pe care societatea le comercializează în Europa.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *