Rețetele Juanitei: Friptură de ceafă de porc la cuptor cu garnitură de orez roșu

WhatsApp Image 2024-06-11 at 16.32.48 (1)

Ceafa de porc, o carne mult iubită de români, se poate face și la cuptor, nu doar pe grătar. Pentru a o frăgezi am macerat câteva ore bucata de carne întreagă (cam un kilogram). I-am pus sare, piper, salvie, am uns-o cu ulei de măsline pe toate părțile și am turnat peste ea o cutie de bere caramelizată. Puteți pune în loc de bere, un pahar de vin sau de suc de mere. Important la o marinată este să aibă condimente, ulei, zahăr și ceva acid. Cum spuneam, a stat la frigider câteva ore în acest baiț. Cu o oră înainte de a o băga în cuptor am scos-o pentru a ajunge la temperatura camerei.

Cuptorul se încălzește la 140 de grade, fără ventilație, căldură sus-jos și se programează pentru 4 ore. Scurgem jumătate din lichidul în care a stat la macerat și punem tava în cuptor. I-am așezat în tavă și o căpățână de usturoi, spălată, dar necurățată, și tăiată în două. Va fi o friptură slow cook ce se va desface cu furculița. La finalul coacerii furculița trebuie să intre ușor, iar friptura să fie frumos rumenită, nu uscată.

Cum ceafa de porc e grasă, pentru echilibrarea nivelului de colesterol am pus alături orez roșu, un aliment ce ajută la scăderea nivelului de grăsimi din sânge. Și o salată verde pentru culoare și gust. Orezul roșu se fierbe în două măsuri de apă pentru o măsură de orez, la foc mic, pentru 40 de minute.

Poftă bună!

Citește și Rețetele Juanitei: Cum faci șnițele fără ulei în cuptor. O modalitate simplă de a reduce grăsimile rele din mâncare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *