GALERIE FOTO | Omletă cu legume, tip frittata, dar gătită în tigaie sub capac. O cină sau un mic dejun preparate rapid pentru întreaga familie

Foto: G4Food

O omletă spornică și aromată, perfectă pentru o cină sau un mic dejun în familie, pregătite rapid din doar 4 ingredinte. Are o textură uniformă, similară cu o frittata italiană, dar se face în tigaie pe argaz.

foto-omleta-cu-legume-tip-frittata

Foto: G4Food

Ingrediente pentru omletă

  • Ouă: 8 bucăți
  • Dovlecel: 1/2 bucată (dat pe răzătoare)
  • Ceapă verde: 3 fire (tocată rondele mici)
  • Ardei verde: 1/2 bucată (tăiat cubulețe mici)
  • Brânză Emmental: 80-100 g (rasă), opțional
  • Ulei de măsline: 2-3 linguri
  • Sare și piper: după gust.

Preparare pas cu pas

  1. Dă jumătatea de dovlecel pe răzătoare. (Dacă e mai apos, presară puțină sare peste el, lasă-l câteva minute și stoarce-l ușor în palme pentru a elimina excesul de apă.
  2. Toacă mărunt cele 3 fire de ceapă verde și jumătatea de ardei verde.
  3. Încinge uleiul de măsline într-o tigaie încăpătoare, neaderentă, la foc mediu.
  4. Adaugă ceapa verde, ardeiul și dovlecelul ras. Călește legumele timp de 4-5 minute, amestecând ocazional, până când se înmoaie ușor și își eliberează aromele.
  5. Între timp într-un bol adânc, bate cele 8 ouă cu un praf de sare și piper până se omogenizează.
  6. Toarnă ouăle bătute deasupra.
  7. Pune capacul peste tigaie, redu focul la mic și lasă omleta să se coacă timp de 6-8 minute, până când marginile sunt ferme și suprafața este aproape închegată.
  8. Ia capacul (sau o farfurie mare și plată), așază-l peste tigaie și, cu o mișcare fermă, răstoarnă omleta pe capac. Lasă apoi apoi omleta să revină înapoi în tigaie, prin alunecare, cu partea necoaptă în jos.
  9. Presară imediat brânza Emmental rasă peste suprafața fierbinte a omletei.
  10. Acoperă din nou cu capacul și mai lasă pe foc mic 1-2 minute, până când brânza se topește complet și devine cremoasă.

Eu am servit cu salată de roșii.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă