Exporturile europene de carne de porc pe piața chinezească, vizate de o anchetă antidumping, după ce Bruxellesul a decis taxarea suplimentară a vehiculelor electrice din China

porc, China, dumping, Bruxelles Sursa foto: Pexels / Barbara Barbosa

China a declarat luni că a lansat o anchetă antidumping privind importurile de carne de porc și subproduse din carne de porc din Uniunea Europeană, informează G4Media.

„Ministerul Comerțului a deschis o anchetă antidumping privind importurile de carne de porc și produse din carne de porc relevante originare din Uniunea Europeană”, a precizat ministerul într-o declarație citată de agenția AFP. 

Anunțul vine după ce, miercuri, Bruxellesul a anunțat taxe vamale suplimentare de până la 38% pentru importurile de vehicule electrice chinezești în UE, încercând totodată să evite un război comercial cu Beijingul, acuzat că își favorizează în mod ilegal producătorii.

Până în prezent, vehiculele fabricate în uzinele chineze erau taxate cu o rată de 10% în UE.

Bruxelles intenționează să adauge taxe compensatorii de 17,4% pentru producătorul chinez BYD, 20% pentru Geely și 38,1% pentru SAIC, după aproape nouă luni de investigații.

În cazul celorlalți producători, ar trebui să se aplice o taxă medie de 21%. Suma va varia în funcție de nivelul subvențiilor publice primite.

Beijingul a declarat joi că nu există niciun „temei faptic sau juridic” pentru o astfel de decizie.

„Această măsură nu numai că dăunează drepturilor și intereselor legale ale industriei chineze de vehicule electrice (…), dar va distorsiona și lanțurile de producție și de aprovizionare din întreaga lume, inclusiv din Uniunea Europeană”, a declarat He Yadong.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Pexels / Barbara Barbosa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *