Exportul de grâu românesc: va fi doborât recordul din anul comercial 2021/2022?

grau comun, Romania, tari terte foto: Pixabay

Grâul românesc are căutare pe piețele terțe: de la 1 iulie 2023 și până la 19 mai 2024, au fost exportate 6.011.973 tone de grâu comun, potrivit serviciului european vamal TAXUD

Aceasta este o cantitate considerabilă raportată la perioada 2006 – 2024. 

Într-un singur an comercial, 2021/2022, România a exportat peste 6.000.000 tone de grâu, mai exact 6.738.084 tone. 

Ceea ce înseamnă că exporturile de anul acesta sigur se plasează pe locul doi. Vor fi, până la 30 iunie, când se va termina anul comercial, mai mari decât în 2022? Vom asista la un nou record în materie de exporturi de grâu? Rămâne de văzut, datele finale vor fi disponibile după 30 iunie. 

În clasamentul european, România se află pe locul doi, primul loc fiind ocupat de Franța, cu 7.997.986 tone. Pe locul trei se află Polonia, cu 3.926.456 tone. 

Prețul mediu de vânzare al grâului românesc a fost de 0,23 euro/kg, încasările totale fiind de 1.373.947.678 euro.

Printre clienții grâului românesc se numără: Maroc, Arabia Saudită, Algeria, Iordania, Libia și chiar Bangladesh.

 

foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *