Consumul zilnic de carne și alimente procesate, asociat cu dezvoltarea bolii Alzheimer – studiu

carne cruda, friptura, gatit, vita, rozmarin, masa Sursa foto: Unsplash / Jez Timms

Consumul zilnic de alimente pe bază de carne și de alimente procesate este legat de dezvoltarea bolii Alzheimer, a constat un nou studiu, citat de Euronews.com.

Cercetătorii de la Universitatea Bond din Australia consideră că au descoperit o asociere puternică între tulburarea degenerativă a creierului și consumul acestor alimente, după ce au studiat 438 de persoane.

Dintre participanții la studiu, 108 aveau boala Alzheimer, în timp ce 330 făceau parte dintr-un grup de control.

Cei diagnosticați cu această boală neurologică au consumat în mod regulat alimente procesate, precum plăcinte cu carne, cârnați, șuncă, pizza și hamburgeri, au precizat cercetătorii.

De asemenea, dietele lor erau compuse din mai puține fructe și legume, în timp ce consumul de vin era comparativ mai mic în comparație cu grupul de control.

O problemă de familie

Tahera Ahmed, autorul principal al studiului, are o legătură personală cu această cercetare. Ea a avut o bunică și o mătușă care au suferit de Alzheimer.

“Din păcate, pe atunci nu știam acest lucru. Am crezut că este doar o problemă de demență datorată vârstei înaintate”, a declarat Ahmed într-un comunicat publicat de Bond University.

“Când am început să mă documentez despre Alzheimer, mi-am dat seama că bunica mea avea toate simptomele”.

Kuldeep Kumar, care a participat, de asemenea, la cercetare, și-a pierdut tatăl din cauza acestei boli.

Ahmed speră că cercetarea sa îi va determina pe tineri să adopte obiceiuri alimentare mai sănătoase pentru a-și proteja creierul.

“Este esențial să sensibilizăm tinerii cu privire la beneficiile consumului de legume cu frunze verzi, alimente organice sau mâncăruri gătite în casă, spre deosebire de consumul regulat de alimente nesănătoase sau procesate”, a adăugat ea.

Studii anterioare au descoperit, de asemenea, legături între dietele bogate în carne și boala Alzheimer.

Un studiu publicat anul trecut în Journal of Alzheimer’s Disease a constatat că printre factorii de risc pentru demență se numără un consum mai mare de grăsimi saturate și de carne, precum și de alimente procesate și ultraprocesate.

Alzheimer este o boală mortală pentru care nu există în prezent niciun tratament sau leac. Este cea mai frecventă formă de demență, fiind considerată a fi responsabilă pentru peste 50% din cazuri.

Potrivit ONG-ului Alzheimer Europe, peste 7,8 milioane de cetățeni ai UE trăiau cu demență în 2018.

Sursa foto: Unsplash / Jez Timms

Comentarii

  1. Tata a murit din cauza Alzheimer.Nu a mâncat carne în exces. A mâncat cu placere ,toată viata ciorbe.A murit la 89.de ani.Boala si-a arătat simptomele la 85 de ani. 4 ani am constatat cu durere pierderi semnificative a cunostintelor,secunda cu secunda
    …Nu cred ca doar mâncarea duce la dementa vaselor de sânge,la deteriorarea neurologica.A fost un bun consumator de vin.In fiecare zi a băut cam 1 litru de vin …Poate ca varsta este un factor declanșator?Lipsa mișcării, a exercițiilor fizice,a preocupării despre subiecte ce trebuie rezolvate,lipsa de stres ,de griji duc probabil în direcția bolii Alzheimer.
    Este o observație făcută timp de 4 ani…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *