Comisia Europeană a actualizat măsurile de urgență aplicate în România și Bulgaria pentru limitarea variolei ovine și caprine, după confirmarea unor noi focare în cele două state, relatează agenția EFE.
Două decizii ale Comisiei au fost publicate joi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Documentele actualizează măsurile instituite pentru zonele afectate și atrag atenția asupra pericolului reprezentat de răspândirea bolii.
Variola ovină și caprină este o boală virală infecțioasă care afectează oile și caprele. Apariția unui focar poate avea consecințe grave asupra efectivelor, dar și asupra rentabilității fermelor. Comisia Europeană avertizează că există un risc ridicat ca virusul să se propage de la o exploatație afectată către alte ferme în care sunt crescute ovine și caprine.
Bulgaria a notificat încă șase focare în exploatații de ovine, în perioada 22 iulie – 5 august 2026. Cazurile au fost identificate în regiunile Haskovo, Plovdiv, Blagoevgrad și Stara Zagora. România a notificat Comisia Europeană cu privire la un focar apărut într-o exploatație de ovine și caprine din județul Iași.
În aceeași zi în care au fost publicate deciziile europene, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat confirmarea altor două focare în județul Constanța. Boala a fost identificată în două localități, în urma analizelor efectuate de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București. Cele două exploatații afectate dețin 441, respectiv 722 de ovine.
Confirmarea noilor cazuri ar putea determina o nouă actualizare a zonelor și măsurilor de restricție, în funcție de evoluția epidemiologică și de rezultatele anchetelor realizate de autoritățile sanitar-veterinare.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți