Chef Alex Petricean: „România pierde talente în HoReCa din cauza lipsei educației profesionale” / „Sunt oameni care ajung pe piața muncii fără să cunoască lucruri simple. Asta înseamnă că nu au fost învățați nici la școală, nici în organizațiile în care au lucrat înainte

Chef Alex Petricean: „România pierde talente în HoReCa din cauza lipsei educației profesionale” / „Sunt oameni care ajung pe piața muncii fără să cunoască lucruri simple. Asta înseamnă că nu au fost învățați nici la școală, nici în organizațiile în care au lucrat înainte
Foto: F&B Innovation Camp

Lipsa unui sistem coerent de pregătire profesională reprezintă una dintre cele mai mari vulnerabilități ale industriei ospitalității din România, consideră chef Alex Petricean, fondatorul restaurantului NOUA. Acesta susține că restaurantele ajung să preia rolul școlilor și să formeze de la zero angajații care intră în domeniu.

Potrivit lui Petricean, în România nu există un traseu educațional clar pentru cei care își doresc o carieră în gastronomie, iar cursurile de calificare de câteva luni nu pot suplini lipsa unei pregătiri aprofundate.

„Dacă vrei să fii bucătar astăzi, trebuie să te înscrii la o școală de meserii, să urmezi un curs de trei luni și să iei o diplomă”, a afirmat acesta.

Modelul nordic, un exemplu pentru industria românească

Chef-ul a comparat situația din România cu sistemele existente în țările nordice, unde formarea profesională durează ani de zile și include perioade extinse de practică în restaurante.

„Există un sistem de patru ani, în care elevii combină pregătirea teoretică cu practica aplicată. Abia după aceea intră pe piața muncii”, a explicat Petricean.

- articolul continuă mai jos -

El consideră că lipsa unei infrastructuri educaționale dedicate afectează întreaga industrie și obligă antreprenorii să investească permanent în instruirea personalului.

Angajații ajung în bucătării fără noțiuni elementare

Alex Petricean spune că mulți dintre cei care se angajează în restaurante nu stăpânesc nici măcar regulile de bază privind organizarea, disciplina și igiena în bucătărie.

„Sunt oameni care ajung pe piața muncii fără să cunoască lucruri simple. Asta înseamnă că nu au fost învățați nici la școală, nici în organizațiile în care au lucrat înainte”, a spus el.

În opinia sa, problema nu poate fi rezolvată doar de mediul privat, fiind nevoie de o strategie națională pentru formarea viitorilor profesioniști din HoReCa.

Declarațiile au fost făcute de Chef Alex Petricean, fondatorul restaurantului NOUA și primul chef român recunoscut la The Best Chef Awards, în cadrul ediției a șasea a F&B Innovation Camp, organizată de Hospitality Culture Institute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă