VIDEO Cezar Ioan, expert în vinuri: Vinul dulce a fost demonizat în ultimii ani / Mulți consumatori au refuzat, însă, să îl ocolească

cezar ioan, vinuri dulci, vinuri, consumatori

Cezar Ioan, expert în vinuri și publisher al publicației Vinul.ro, a declarat, în studioul G4Food, că vinul dulce „a fost demonizat în ultimii ani”, dar o mare parte dintre consumatori a refuzat să îl ocolească.

„Am lângă mine aici trei vinuri medaliate (…) din care două, ce să vezi, sunt vinuri dulci. Vinul dulce a fost demonizat în ultimii ani, odată cu înnoirea, cu modernizarea industriei vinului din România, care a pus accent pe explorarea soiurilor în toată puritatea lor, adică fermentat zahărul natural acumulat în struguri până la dispariție, rezultând vinuri seci. Vinurile astea seci au fost prezentate de către toate cramele retehnologizate drept <<the new thing>> în domeniul enologiei și oamenii au fost, consumatorii, au fost invitați să adere la această filozofie, la acest sistem de valori. Ce să vezi? S-au încăpățânat o mare parte dintre consumatori să nu adere la maniera asta de a face vin”, a declarat Ioan.

Acești consumatori și-au dorit, potrivit lui, vinuri dulci, foarte exclusive din punct de vedere aromatic și care pot învechi în condiții de succes, mai ales vinurile albe.

„Nu mi se pare nimic rău în a reda vinurilor dulci de calitate – cu toate că sunt mai scumpe, pentru că sunt foarte puțin eficiente din punct de vedere economic – locul pe care ar trebui să-l aibă în inimile și pe mesele unor consumatori care sunt destul de cunoscători de regulă și care își permit”, a mai spus Cezar Ioan.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *