Cartofi noi la cuptor. Gust de cartofi prăjiți cu doar o lingură de ulei

hai-nguyen-LSZfNPVZjTw-unsplash

În iunie găsești pretutindeni cartofi noi. Din aceia micuți și buni-buni când sunt prăjiți. Când eram mici ceream în fiecare zi cartofi rotunzi prăjiți. Acum când trebuie să-i fac eu înțeleg de ce mama ne trimitea la plimbare de cele mai multe ori.

Cea mai grea parte la prepararea cartofilor noi e curățarea și tăierea. Din lene am luat un singur kilogram. Mi-a luat jumătate de oră să-i pregătesc și îmi venea să plâng când am văzut că nu umplu o tavă pentru cuptor. Dacă vreți o tavă plină, cumpărați două kilograme. După, i-am tăiat pe cei mai mari în jumătăți sau sferturi. E important să fie cam la aceeași dimensiune toți, ca să se găteasca uniform.

Și am decis că vor intra la cuptor, nu în ulei, ca să fie mai dietetici. Mie mi se pare că sunt la fel, familia mea votează pentru cartofii prăjiți autentici. Dar cum eu îi gătesc, minoritatea a câștigat.

I-am întins frumos în tava cuptorului peste care am pus o bucată de hârtie de copt. I-am stropit cu puțin ulei și i-am băgat la 195 grade, căldură sus-jos, pentru o oră. În ultimele 2 minute am schimbat pe grill să se rumenească frumos.

Cartofi noi la cuptor

Au ieșit cum vedeți în fotografie. Frumos rumeniți și moi în interior. Îi puteți pune lângă ceva carne sau pește, niște ouă ochiuri sau radeți brânză telemea deasupra. Și le-aș așeza lângă și o salată de roșii cu ceapă.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *