Bacterie periculoasă pentru sănătatea umană, detectată în pulpe de pui inferioare refrigerate, de producție românească / Rezultatul analizelor, raportat la nivelul Uniunii Europene

Bacterie periculoasă pentru sănătatea umană, detectată în pulpe de pui inferioare refrigerate, de producție românească / Rezultatul analizelor, raportat la nivelul Uniunii Europene
foto: pexels.com/Ramdas Aswale

România a raportat, vineri, 10 mai, în sistemul european de alertă alimentară, că a detectat bacteria Salmonella enteritidis, periculoasă pentru sănătatea umană, într-o probă prelevată dintr-un lot de pulpe de pui refrigerate, de producție internă.

Proba a fost analizată în cadrul controlului oficial efectuat pe piața internă de inspectorii sanitari veterinari români.

Potrivit informațiilor publicate pe platforma electronică pentru alerte alimentare (RASFF), cercetările arată că unitatea de producție/procesare se află în județul Bacău. 

Au fost alertate și autoritățile sanitare veterinare din Kosovo, cel mai probabil o destinație comercială a produselor din unitatea avicolă respectivă.

Nivelul de risc stabilit de autorități este maxim, fiind calificat ca grav pentru sănătatea umană. 

Nu sunt specificate măsurile luate de autorități. 

În proba respectivă au fost detectate 25 g de Salmonella enteritidis, în condițiile în care legislația nu tolerează prezența acestei varietăți de Salmonella în produsele destinate consumului uman. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă