Arșița din ultima perioadă a afectat grav culturile, inclusiv pe cele înființate special pentru a prelungi sezonul de recoltare până în septembrie. Fermierii din Bihor estimează că mai au marfă de adus în piețele din Oradea cel mult două săptămâni.
În zona Diosig, una dintre cele mai fertile regiuni agricole ale județului, temperaturile extreme au compromis suprafețe importante de culturi. Producătorii spun că, deși au încercat să salveze plantele prin irigații și alte metode de protecție, căldura excesivă a fost prea puternică.
Seres Lajos și familia sa își vând legumele și fructele produse în propria gospodărie într-un mic aprozar de pe strada Lacul Roșu, din cartierul Rogerius, unde orădenii pot cumpăra direct de la producător.
Pentru a putea avea lubeniță până la începutul școlii, fermierul a înființat inclusiv o cultură târzie. Planurile sale au fost însă date peste cap de caniculă.
De pe o parcelă de 50 de ari, de unde spera să recolteze cel puțin 10 tone de lubeniță, nu a mai reușit să culeagă nimic. Per total, familia a obținut în acest an doar aproximativ 40% din producția unui sezon obișnuit.
„Sunt părți unde n-am cules absolut deloc. Cultura înființată mai târziu, ca să am lubeniță până în septembrie, e compromisă complet”, a declarat Lajos pentru Bihoreanul.
Fermierul spera să poată vinde producție până în jurul datei de 15 septembrie, însă sezonul se apropie deja de final.
„Cred că pe luni sau marți, dacă mai pot culege ceva, după care, gata!”, spune producătorul.
O situație similară întâmpină și Călin Negruț, producător din aceeași zonă, cunoscut cumpărătorilor din Piața Rogerius și din mediul online, unde și-a promovat încă de la începutul sezonului lubenițele.
„Cerere este, dar încep să nu mai am ce vinde”, a declarat Călin pentru BIHOREANUL.
În timpul zilelor de Cod roșu, termometrul fermierului a indicat, în câmp și în bătaia directă a soarelui, aproximativ 47 de grade Celsius. Temperaturile extreme au făcut ca nici irigarea să nu mai fie suficientă pentru salvarea culturilor.
„Arșița le usucă complet. Poți să dai apă continuu, că n-au nicio treabă”, explică producătorul.
De aproximativ o săptămână, Negruț recoltează zilnic între 4 și 5 tone de lubeniță. Fructele ajung forțat la maturitate și trebuie scoase rapid din câmp.
„Dacă întârzii, soarele le fierbe, pur și simplu”, spune fermierul.
Anul trecut, Călin Negruț mai avea lubenițe de vânzare inclusiv la 1 octombrie. În acest sezon, estimează că va putea continua vânzarea cel mult până la 1 septembrie.
Pierderile sale sunt estimate la aproape 30% din producție, echivalentul a aproximativ 4.000 de euro.
„Am loc unde vor rămâne în câmp și 10 tone de lubeniță la hectar. Nici măcar n-o să le culeg. O să trec peste ele când o să discuiesc”, afirmă producătorul.
Temperaturile extreme nu au afectat doar culturile aflate în câmp. Nici solariile nu au fost ferite de efectele caniculei.
Anna Seres, care vinde legumele familiei în aprozarul din Oradea, spune că a încercat să reducă efectele temperaturilor ridicate prin văruirea solarului și montarea unor materiale de umbrire. Măsurile nu au fost însă suficiente.
„Am văruit solarul, am pus umbritor peste el, dar plantele tot nu rezistă. Cad jos gogonelele mici, cad florile la ardei, ardeiul mic cade jos…”, povestește aceasta.
În următoarele săptămâni, producătorii din Diosig vor mai putea aduce în aprozar cantități mici de cartofi, ceapă, pătrunjel și morcovi. Aceste culturi, fiind dezvoltate în pământ, au rezistat mai bine temperaturilor extreme.
O bună parte din legumele care ar fi trebuit să ajungă la tarabele din Oradea vor fi însă transformate în zacuscă, pentru a nu fi pierdute.
„Dacă până acum puteam deschide zilnic, pe viitor o să vin probabil la Oradea de două ori pe săptămână”, spune Anna Seres.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți