Ai mic dejun inclus în prețul hotelului. Care e diferența între micul dejun continental și cel englezesc

mic dejun, mic dejun continental, mic dejun englezesc, calatorii culinare, foodlife

Pleci în vacanță (în Europa) și în opțiunea de cazare pe care ai ales-o este și micul dejun. De multe ori vei vedea scris, pe voucher-ul de la agenție sau în mail-ul primit de la hotel, „mic dejun continental”.

Ce este micul dejun continental

De cele mai multe ori este un bufet liber unde găsești cam toate opțiunile de alimente care se consumă la micul dejun în zona europeană. Vei putea alege între brânzeturi, mezeluri, pâine, unt, gem, ouă preparate în diverse moduri, probabil un bacon prăjit.

Nu-ți vor lipsi nici cerealele, lactatele (lapte, iaurt) sau fructele și cel puțin o opțiune de dulce. Cafeaua și ceaiul sunt incluse și ele în micul dejun la majoritatea hotelurilor.

Vezi detalii

Ce lipsește în general de la micul dejun din hotel

Opțiuni reduse, din păcate, ai pentru vegetale. Nu prea găsești hoteluri care să prepare salate la micul dejun. De obicei, legumele sunt puține și de multe ori cam necoapte, probabil alese astfel pentru că nu prea există cerere, iar produsul trebuie oferit mai multe zile turiștilor. În general, sunt câteva felii de roșii și ardei cam fără gust.

Cu cât hotelul este mai bine clasificat, în general, și opțiunile se amplifică, iar calitatea preparatelor crește. Variații există și în ceea ce privește țara de destinație. Dacă în Franța vei găsi mai degrabă croissant și patiserie, în Spania îți vei putea prepara un pan con tomate și vei găsi mezeluri locale.

Dacă treci Canalul Mânecii, hotelurile din Albion oferă mic dejun britanic.

Ce conține micul dejun englezesc

Acesta este o masă extrem de consistentă. Vei putea să-ți umpli farfuria, încă de la această oră, cu ouă prăjite, cârnați, bacon și chiar fasoale boabe. Totul însoțit de pâine prăjită și evident cafea sau ceai. Este adevărat că majoritatea hotelurilor au și opțiuni mai light, pentru turiștii din afara Angliei, neobișnuiți cu mâncare atât de grea la micul dejun.

Cele mai reușite variante de mic dejun sunt de obicei la hoteluri boutique sau de familie. Acestea servesc mai puține preparate, dar de obicei sunt rețetele casei, realizate cu ingrediente proaspete și în cantități mici. Pentru că, dacă nu știați, într-un restaurant nimic nu se aruncă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *