Ai mâncat ani de zile acest ingredient obținut din insecte fără să știi. Se găsește pe mere, pere și alte fructe

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Este posibil să fi consumat ani la rând un ingredient derivat din insecte fără să știi. Se numește rășină de lac și este folosită pentru a acoperi unele fructe și legume, inclusiv mere, pere, piersici, nectarine, castraveți, citrice și avocado.

Deși ideea că mâncăm o substanță produsă de insecte poate părea neplăcută, pentru majoritatea oamenilor nu există un motiv de îngrijorare. Rășina de lac este folosită ca ingredient alimentar și este considerată sigură pentru consum, potrivit Serious Eats.

Ce este, de fapt, rășina de lac

Rășina de lac este produsă de mai multe specii de insecte din familia Kerriidae. Aceste insecte mici, care se hrănesc cu plante, trăiesc sub un strat ceros care le protejează.

Entomologul Molly Keck, de la Texas A&M AgriLife Extension din San Antonio, le descrie ca fiind „globulare, fără picioare și trăiesc sub un strat ceros care le protejează”.

Insectele folosite pentru producerea rășinii de calitate alimentară se găsesc în special în zonele tropicale, inclusiv în Sri Lanka, Taiwan, India, Filipine și alte țări din Asia de Sud-Est.

„Corpurile lor produc acest lucru ca formă de protecție”, explică Keck.

În natură, rășina întărită produsă de femelele acestor insecte poate fi observată sub forma unor mici aglomerări prinse de crengile arbuștilor și copacilor mici.

Pentru recoltare, crengile sunt tăiate, rășina este topită, apoi rafinată și filtrată. Procesul distruge insectele, potrivit lui Keck.

De ce este pusă rășină de insecte pe fructe

Motivul este, în primul rând, protecția fructelor. Multe fructe au în mod natural un strat ceros care le protejează împotriva luminii, ciupercilor, bacteriilor și deshidratării. Însă după recoltare, fructele sunt spălate pentru îndepărtarea solului și a altor contaminanți, iar prin acest proces se pierde și o mare parte din stratul natural de ceară.

Fără această protecție, fructele devin mai fragile, se lovesc mai ușor, se usucă mai repede și sunt mai expuse bacteriilor și altor factori care le pot afecta, mai ales în timpul transportului și depozitării.

De aceea, după sortare și curățare, pe unele fructe se aplică din nou un strat protector comestibil.

Aceste acoperiri pot fi realizate din rășini de lac de calitate alimentară amestecate cu amidonuri de origine vegetală, acizi grași sau alți polimeri.

Merele, perele și citricele pot avea un astfel de strat

Rășina de lac poate fi folosită pentru mai multe tipuri de fructe și legume, printre care mere, pere, piersici, nectarine, castraveți, citrice și avocado.

Dr. Max Teplitski, director științific al International Fresh Produce Association, explică faptul că aceste acoperiri împiedică evaporarea apei și ajută fructele și legumele să nu se zbârcească sau să se ofilească prea repede, în special în cazul produselor vândute fără ambalaj.

Pentru anumite produse care sunt afectate mai frecvent de mucegai, unele formule pot conține și substanțe antifungice.

Stratul poate fi aplicat prin scufundare, cu ajutorul unor role sau prin pulverizare. Cantitatea necesară este extrem de mică: aproximativ 3 miligrame, adică mai puțin decât o singură picătură, pentru acoperirea unui măr mic.

Cât timp ajută stratul de protecție

După aplicarea stratului, fructele sunt sortate, etichetate, ambalate și apoi transportate sau depozitate.

Atunci când sunt folosite corect, acoperirile comestibile, inclusiv cele pe bază de șelac, pot prelungi perioada de păstrare a fructelor și legumelor cu aproximativ 10 până la 14 zile.

Efectul depinde însă de factori precum conținutul de apă al fructului sau legumei, sensibilitatea naturală și grosimea cojii.

Acoperirea are și un efect vizual: fructele devin lucioase, iar aspectul strălucitor este asociat de mulți consumatori, în special în SUA, cu prospețimea sau calitatea.

Nu toate fructele sunt acoperite cu rășină de lac

Rășina de lac nu este singurul ingredient folosit pentru aceste acoperiri.

Printre alternative se numără ceara de carnauba, obținută dintr-un palmier originar din Brazilia, și ceara de albine.

Industria alimentară folosește însă rășina de lac, chiar dacă este mai scumpă, pentru anumite fructe deoarece funcționează mai bine în anumite condiții.

„Acoperirile pe bază de ceară de albine sunt folosite, de exemplu, pentru citrice, unde este necesară doar o barieră moderată împotriva umezelii”, spune Teplitski.

„Rășina de lac funcționează mai bine în condiții de umiditate ridicată sau pentru depozitare îndelungată, ceea ce justifică prețul mai mare”, explică specialistul.

Nu toate fructele și legumele sunt tratate, iar cele care sunt pot primi tipuri diferite de acoperiri.

În cazul produselor ecologice, nu sunt folosite acoperiri sintetice, iar acestea pot fi mai degrabă tratate cu substanțe derivate din insectele de lac, deoarece șelacul este considerat acceptabil în standardele pentru produse ecologice.

Unii comercianți pot opta și pentru o acoperire sintetică mai ieftină, pe bază de petrol, pentru reducerea costurilor.

Este sigură rășina de lac?

În Statele Unite, Food and Drug Administration (FDA) verifică formulele acoperirilor și cerurilor comestibile destinate fructelor și legumelor.

Rășinile de lac sunt folosite și în industria dulciurilor și a produselor de patiserie. Pot apărea pe etichete sub denumiri precum „natural glaze” sau „confectioner’s glaze” și se găsesc în produse precum bomboane tari, candy corn, jeleuri, ciocolată și alte dulciuri.

În industria farmaceutică, aceeași substanță este cunoscută drept „pharmaceutical glaze”.

Acoperirile comestibile testate de FDA sunt considerate sigure pentru marea majoritate a consumatorilor. Există însă, ca în cazul oricărui ingredient, posibilitatea unor alergii extrem de rare sau a unor afecțiuni medicale.

Rășina de lac nu modifică nici gustul fructelor sau legumelor.

„Rășina de lac pură, de calitate alimentară, nu ar trebui să aibă gust sau aromă”, spune Teplitski, adăugând că este „foarte puțin probabil” ca gustul sau textura unei rețete să fie afectate de ingrediente acoperite cu ceară sau agenți de glazurare, inclusiv cei pe bază de rășină de lac.

De ce unele fructe ceruite pot avea pete albe

Uneori, șelacul poate reacționa la umiditate ridicată, căldură sau schimbări rapide de temperatură și umiditate. Fenomenul se numește „chalking”, iar stratul comestibil poate căpăta un aspect albicios sau lăptos.

Acest lucru se întâmplă atunci când umezeala se condensează pe fruct și topește parțial stratul de ceară, care apoi se solidifică din nou sub forma unor pete vizibile.

Chiar dacă aspectul poate fi neplăcut, fructele afectate rămân sigure pentru consum și nu ar trebui să aibă un gust diferit.

De ce poate fi o problemă pentru vegani

Faptul că rășina este obținută de la insecte poate ridica probleme pentru anumite persoane din motive religioase sau filosofice.

Insectele de lac nu sunt considerate animale kosher. Totuși, unii evrei practicanți folosesc un raționament similar celui aplicat în cazul mierii: rășina de lac, asemenea mierii, este o secreție produsă de un animal și nu face parte din corpul animalului.

În cazul veganilor, situația este mai complicată. Insectele de lac sunt distruse în procesul de recoltare a rășinii, iar produsul este rezultatul activității lor.

În SUA, recipientele utilizate pentru transportul în vrac al fructelor sunt marcate cu informații despre conținut, inclusiv dacă produsele au primit un strat de șelac. Consumatorii văd însă rareori aceste marcaje, deoarece magazinele și comercianții nu expun, de regulă, ambalajele originale pentru transport.

Ryan Smith, vegan de mai multe decenii și editor al publicației de știri financiare și de călătorii Upgraded Points, spune că încearcă să evite fructele ceruite atunci când are alternative.

„Încerc să evit fructele ceruite atunci când este posibil, dar trăiesc după principiul «fă ceea ce poți atunci când poți». Dacă există și alte fructe, le voi alege întotdeauna pe acelea”, spune el.

Ingredientul pe care probabil l-ai consumat fără să știi

Rășina de lac este folosită de foarte mult timp, iar oamenii o recoltează de mii de ani. Utilizarea ei în alimente datează, potrivit materialului, cel puțin din secolul al XIX-lea.

Asta înseamnă că este foarte posibil să fi consumat de-a lungul vieții produse care conțin acest ingredient fără să fi știut care este originea lui.