Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a lansat în consultare publică „Ghidul solicitantului pentru licee agricole”

afir, ghid, licee agricole, liceu Sursa foto: Natalya Serenko | Dreamstime.com

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat miercuri, pe site-ul propriu, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului „Îmbunătăţirea Infrastructurii Liceelor cu profil agricol”, precum şi a anexelor acestuia, a anunţat, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Această versiune a Ghidului va fi aplicabilă în situaţia în care se va deschide un nou apel de proiecte ca urmare a identificării unor suma disponibile în urma finalizării primului apel, lansat în data de 20 octombrie 2023.

„După analiza tuturor observaţiilor primite şi comunicarea acestora către Ministerul Educaţiei, AFIR va publica versiunea finală a Ghidului solicitantului, astfel încât toţi solicitanţii de finanţare să pregătească documentaţia aferentă depunerii cererilor de finanţare.Valoarea maximă eligibilă a bugetului unui proiect este echivalentul în lei al sumei de 650.000 de euro, fără TVA”, precizează AFIR într-un comunicat.

Finanţarea pentru îmbunătăţirea infrastructurii liceelor cu profil agricol este disponibilă cu fonduri europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Investiţia 7 – Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare în ceea ce priveşte partea de investiţii pentru dezvoltarea/ modernizarea infrastructurii acestora, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, Componenta 15 – Educaţie.

Perioada aferentă consultării publice este de 12 zile calendaristice, începând cu data publicării pe site. Toţi cei interesaţi pot transmite propuneri şi observaţii pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

Sursa foto: Natalya Serenko | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *