Medicamentele de slăbit GPL-1 schimbă obiceiurile de consum: Industria produselor alimentare congelate este cea mai afectată/ Restaurantele cu servire rapidă pierd teren/ În schimb, piața medicamentelor de slăbit ar urma să crească la 150 miliarde dolari

ozempic, studiu, ganduri suicidare, semaglutida Sursa foto: Pexels/Andres Ayrton

Tot mai des se vorbește în ultimul timp despre impactul medicamentelor GLP-1 asupra industriei alimentare și-n special asupra alimentelor congelate. Specialiștii nu se sfiesc să vorbească chiar de „începutul unei revoluții”, care va afecta sectoarele din întreaga lume.

Practic, medicamentele GPL-1 sunt utilizate, în principal, pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 și, mai recent, pentru scăderea în greutate, la persoanele cu obezitate. Aceste medicamente acționează imitând hormonul GLP-1, care este produs în mod natural în intestine, după mese și ajută la reglarea glicemiei și a apetitului. Cele mai prescrise medicamente GLP-1 includ Ozempic, Wegovy, Mounjaro, CagriSema și Rybelsus.

Însă, numărul tot mai  mare de consumatori care folosesc aceste medicamente pentru a slăbi este în creștere și are un impact din ce în ce mai mare asupra vânzării alimentelor ambalate.

Sectoarele cele mai afectate sunt cele ale produselor alimentare congelate, refrigerate și a băuturilor. 

Potrivit unui raport realizat recent de Circana, aceasta a constatat că cheltuielile lunare ale utilizatorilor de GLP-1 pentru alimente congelate au scăzut cu trei puncta, față de nivelul lor de bază.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


În schimb, produsele și delicatesele înregistrează creșteri ale cheltuielilor, deoarece utilizatorii de GLP-1 caută mai multe legume, fructe și proteine, mai puține produse zaharoase și procesate, se arată în raportul intitulat “Primele zile ale unei revoluții: cum GLP-1 schimbă deja cheltuielile de consum”, Gustările sărate înregistrează o ușoară scădere, dar nu se află pe lista produselor de top care se confruntă cu reduceri de cheltuieli de la utilizatorii GLP-1, a declarat Sally Lyons Wyatt, vicepreședinte executiv global și consilier șef al Circana, Consumer Goods & Foodservice Insights, potrivit foodbusinessnews.net.

Raportul Circana susține că alte produse CPG care au înregistrat creșteri ale cheltuielilor cu amănuntul ale utilizatorilor GLP-1 includ guma de mestecat, băuturile non-fructe și fasolea. 

Prevalența diabetului în Statele Unite va crește cu 54%, până în 2030!

Utilizatorii de medicamente pentru pierderea în greutate își modifică obiceiurile culinare, a constatat Circana. Ei cheltuiesc mai puțin la restaurantele cu servire rapidă sau pe mâncăruri preparate la magazinele de proximitate și se îndreaptă mai mult către alimente, fast-casual dining și restaurante de dimensiuni medii, în primul an de când iau aceste medicamente.

Raportul a notat că comportamentele în evoluție ale consumatorilor dezvăluie “o legătură clară între creșterea categoriei și preferințele bazate pe sănătate ale acestor consumatori, oferind mărcilor noi oportunități de a se alinia cu obiectivele lor”.

Se preconizează că oportunitatea de piață pentru medicamentele GLP-1 va crește de la aproximativ 133 de miliarde de dolari, în prezent, la 150 de miliarde de dolari până în 2030. 

Ratele în creștere ale obezității și diabetului în Statele Unite determină această creștere, datele Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor indicând că peste 100 de milioane de adulți americani sunt obezi.

Citând datele Institutului Național de Sănătate, Lyons Wyatt a spus că prevalența diabetului în Statele Unite este de așteptat să crească cu 54% între 2015 și 2030. Tendințele prezintă provocări și oportunități pentru companiile CPG și alte sectoare industriale pentru a face un pas înainte și a profita de posibilele oportunități.

„Companiile trebuie să aibă o strategie”, a spus ea. „Ele trebuie să ia în considerare mărcile din afara industriei lor actuale, să înțeleagă ocaziile de utilizare, să abordeze ambalajele și mesajele, pentru a se alinia cu utilizatoriimedicamentelor de slăbire GLP-1, să profite de direcționarea bazată pe achiziții și să ia în considerare colaborarea cu profesioniștii din domeniul medical, pentru a ajunge la consumatori într-un mod mai holistic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *