Meniuri personalizate și prețuri variabile. Previziuni de evoluție a sectorului HoReCa în 2025, conform unei analize The Fork

trenduri horeca preturi variabile in restaurant AI in horeca tendinte horeca 2025 Foto: Dreamstime

Experiențe gastronomice tot mai personalizate și simplificate cu ajutorul tehnologiei, dar rămânând în perimetrul conceptelor de bunăstare fizică și psihică și de sustenabilitate asociate cu alimentația. Aceastea sunt, în linii mari, direcțiile în care va evolua sectorul HoReCa la nivel internațional în 2025, conform unei cercetări finanțate de compania de consultanță în domeniu TheFork , scrie cotidianul italian de business IlSole24Ore.
Conform societății de rezervări TripAdvisor, aflată de câțiva ani în alianță cu The Fok, sectorul restaurantelor tinde să devenă tot mai inclusiv și modular, adaptabil: „Libertatea de a alege cum să trăiești experiența într-un restaurant este un element central. Consumatorii doresc spații care să se adapteze nevoilor lor sociale, fie că sunt singuri sau în companie.”. Prin urmare, spune studiul, sectorul evoluează într-o direcție în care sunt promovate atât mesele în grupuri mai mici sau mai mari, cât și confortul în solitudine

Stare de bine, comoditate de consum, rapiditate în meniuri

Conceptul de bunăstare totală rămâne central: „Într-o societate agitată, crește dorința de momente care favorizează bunăstarea fizică și mentală. Restaurantele, argumentează autorii cercetărilor, adoptă o abordare holistică, integrând designul, materialele, lumina și sunetele concepute pentru relaxare.” De asemenea, în meniuri sunt adăugate tot mai multe ingrediente naturale și sănătoase, iar bucătarii sunt tot mai interesați de ingrediente locale și de sezon.

Ingrediente: ce intră pe lista preferințelor și ce iese

Clienții, mai indică cercetarea, vor căuta în același timp „orizonturi culinare noi” și simplitate: crește cererea pentru meniuri de degustare ce pot fi savurate în mai puțin de o oră, street food gourmet, de calitate, și formate comode pentru take away, în direcția unei oferte mai mobile, mai adaptabile și mai accesibile. În acest context, este de așteptat ca tehnologia să aibă un rol tot mai mare.

Printre alimentele pentru care se așteaptă să crească cererea, conform analizei, se numără „cacao ceremonială, moringa și ciuperci Lion’s Mane, cunoscute pentru beneficiile asupra corpului și minții”. În ceea ce privește băuturile, sunt tot mai preferate cele naturale, cum ar fi „cidrul de mere sau pere, șampania naturală, băuturile nealcoolice sau cu conținut scăzut de alcool”, continuând să rămână pe un tred descendent băuturile alcoolice tradiționale. Totodată, sunt pe trend băuturile rezultate în urma unui proces de fermentație lactică, oțet afumat și cocktailurile pe bază de legume.

Printre tendințele care pierd teren, în schimb, se numără meniurile prea elaborate, preparatele complexe, porțiile prea mici. Totodată, tind să fie în scădere în meniuri alimente sănătoase dar care nu provin din surse sustenabile, precum avocado, boabe de goji și açai, sau chiar pește, subliniază cercetarea.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


De partea cealaltă, a clientului, se cere tot mai mult să fie posibil ca plata să se facă automat, sau chiar în avans, „pentru a se putea bucura de experiență fără a-i fi distrasă atenția.”

Experiență personalizată și simplificată cu AI

Din perspectiva operatorilor, va fi posibil, cu ajutorul inteligenței artificiale și a datelor colectate despre clienți, să se prevadă afluența în local și să se personalizeze experiența. „Restaurantele pot adapta atmosfera, meniul și serviciile la preferințele clienților, optimizând fiecare vizită,” explică cercetătorii. Va fi posibilă și o gestionare mai eficientă a stocurilor: unele instrumente AI reduc risipa alimentară cu până la 20%, optimizând lanțul de aprovizionare.
De asemenea, se va dezvolta utilizarea imprimantelor 3D în bucătărie, „pentru a crea preparate inovatoare, precise și sustenabile, eliminând risipa fără a sacrifica creativitatea.” În general, trendul este cel al automatizării proceselor: „roboții și AI accelerează prepararea mâncărurilor, îmbunătățind viteza serviciului și reducând costurile operaționale.”

Prețuri flexibile

Despre prețuri, tendința este aceea de a deveni flexibile, variabile, precum cele ale biletelor de avion. Mai precis, în funcție de cerere și de alți factori, pentru a oferi avantaje clienților în unele momente .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *