Pentru cină avem nevoie de rețete simple (seara în general suntem obosiți și nu dorim să petrecem prea mult timp în bucătărie) și cu adaos de proteină (căci așa recomandă nutriționiștii). Din acest punct de vedere, ciupercile sunt alegerea perfectă. Nu necesită multă pregătire prealabilă, conțin proteine vegetale și se gătesc în 10 minute.
Ingrediente pentru ciuperci la cuptor
8 ciuperci medii întregi
8 ouă de prepeliță
4 linguri de brânză rasă (tip pentru gratinat)
1 lingură de ulei de măsline
piper.
Preparare
Se separă pălăria ciupercii de picior, se spală bine și se pun la scurs. Se tamponează cu un prosop de bucătărie. Chiar dacă vom folosi doar pălăria pentru această rețetă, piciorușele nu le aruncăm, eu le-am folosit în sosul de paste la cuptor, de exemplu.
Pe o tavă pentru cuptor punem o foaie de hârtie de copt și o ungem cu puțin ulei. Așezăm ciupercile cu „gura” în sus și punem în interior jumătate de lingură de brânză rasă, puțin piper și un ou de prepeliță în fiecare ciupercă.
Băgăm tava în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, căldură sus jos. pentru 10 minute.
Punem puțin piper proapăt măcinat pe deasupra și poftă bună!