Toamna nu aduce doar începutul școlilor, ci și o mobilizare mai mare în ce privește munca, în general. În corporații e la fel, s-au terminat vacanțele, perioada concediilor, toată lumea e la muncă acum. Majoritatea au la prânz o pauză de masă, timp în care mulți dintre ei aleg să mănânce la cantină. G4Food a încercat să descopere cele mai căutate feluri de mâncare și să stabilească un top 3 preparate preferate de corporatiști.
Dintre cantinele pe care le-am contactat, două au fost interesate să ne răspundă, și le-am cerut un top 3 al preparatelor pe care le consumă corporatiștii.
Deși ni s-a dat un top cu preparate „a la carte”, responsabilii au recunoscut și faptul că mulți clienți preferă să comande mici, sau preparate la grătar, în general.
Restaurant Pipera
„La noi, în general, să știți… corporatiștii comandă mici, dar o să vă dau preparatele de top”, a declarat Omar de la Restaurant Pipera.
Aceste preparate de top ar fi:
- Pulpa de rață cu dulceață de afine și piure de cartofi;
- Ciolanul de porc confiat;
- Quesadilla cu pui.
Pranzo by ESS @ Yunity Park
„Aș include aici meniul zilei sau oferta vegetariană, că astea sunt top, și apoi grătarele”, a menționat Bianca, de la Pranzo by ESS.
Oferta zilei include o ciorbă fără carne, un fel principal – carnea, și garnitura. La cel vegetarian, așa cum zice și denumirea, au ciorbă fără carne, apoi un fel principal fără carne și o salată.