Crescătorii de stridii din Italia se gândesc să cultive perle în apele încălzite ale Mediteranei

apă, Guvernul Romaniei, schimbări climatice Lacul de acumulare Brădișor din Vâlcea (Sursa foto: G4Food)

Perlele ar putea fi cultivate în curând în apele europene, pentru prima dată în istorie, în condiţiile în care crescătorii de stridii din Italia vor să profite de oportunitatea neaşteptată oferită de încălzirea rapidă a Mediteranei, transmite Reuters, transmite Agerpres.

La finele lui 2023, primele exemplare din Pinctada radiata, o specie de scoică producătoare de perle originară din Marea Roşie, au fost văzute în Golful Poeţilor, o populară zonă turistică amplasată la aproximativ 100 de kilometri de oraşul Genova, pe coasta de nord-vest a Italiei.

La mai puţin de un an de atunci, scoicile care produc perle proliferează în ceea ce odată erau cele mai reci ape din Marea Mediterană, şi care în mod normal erau renumite pentru alte tipuri de stridii, utilizate în scop alimentar, mai degrabă decât pentru bijuterii.

“Am analizat posibilitatea de a produce perle de cultură aici”, spune Paolo Varrella, preşedintele unei cooperative care a cultivat stridii comestibile în zonă, încă din 2011. Grupul a luat deja contat cu cultivatorii de perle din Mexic pentru a obţine unele informaţii cu privire la tehnicile de producţie, a adăugat Varrella.

“Scoicile Pinctada radiata au fost descoperite în jurul insulei Sicilia încă din 1970 dar numai în ultimul deceniu au migrat spre nord”, în mările Tireniană şi Ligurică mai reci, spune Salvatore Giacobbe, profesor de ecologie la Universitatea din Messina.. Aceasta este ultima dintr-un şir de specii invazive originare din apele calde care au intrat în Mediterana, mare care se încălzeşte în contextul schimbărilor climatice.

Manuela Falautano, cercetător la Institutul de studii de mediu ISPRA, spune că tendinţa a înregistrat o “creştere exponenţială” în ultimul deceniu. Unele dintre aceste specii invazive sunt agresive şi perturbă ecosisteme delicate iar în unele cazuri, precum peştele scorpion, sunt şi periculoase pentru oameni.

Porţiunea de apă cu o suprafaţă de 2,5 milioane kilometri pătraţi care separă sudul Europei de Africa şi Orientul Mijlociu se încălzeşte mai rapid decât media mărilor lumii, spune Falautano. Perlele de cultură, care sunt asociate mai degrabă cu atolurile din Polinezia decât cu nordul Mediteranei, reprezintă o cifră de afaceri globală de 11 miliarde dolari pe an, iar crescătorii de stridii din Italia sunt interesaţi să intre şi ei în afacere.

Adriano Genisi, un importator de perle cu o vechime de peste 30 de ani, spune că scoicile Pinctada radiata ar putea produce perle similare cu renumitele perle japoneze ‘Akoya’, care au un diametru de 5-9 milimetri şi o culoare albă cu nuanţe de gri, roz şi verde.

Dacă totul va merge bine, primele perle ar putea fi recoltate în aproximativ un an, spune Adriano Genisi. Franco Reseghetti, cercetător la Institutul naţional de geofizică din Italia, spune că măsurătorile făcute în Marea Tireniană în luna decembrie, la adâncimi cuprinse între 300 şi 800 de metri, au arătat cele mai mari temperaturi de după 2013 şi el se aştepată la o nouă creştere în acest an.

“Cantitatea uriaşă de energie care stă în spatele acestei încălziri poate acţiona drept combustibil pentru fenomene atmosferice devastatoare”, precum furtuna violentă care luna trecută a scufundat iahtul de lux al miliardarului britanic Mike Lynch în Sicilia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *