Un clip video cu o „grădină” de legume aflată în spatele unor tranșee ucrainene a fost publicat pe populara comunitate r/ukraine de pe platforma Reddit. În înregistrare se pot vedea rânduri bine întreținute de plante, inclusiv roșii, dovlecei și ceapă.
Nu știm din ce unitate fac parte „grădinarii” care se ocupă de legume, dar unii membri ai comunități de pe Reddit au remarcat că este fie vorba de o unitate care nu se află în prima linie, unde așa ceva ar fi imposibil din cauza atacuril0or repetate ale rușilor, fie de una de la granița cu Belarusul, unde nu se întâmplă, deocamdată, nimic important.
Ukrainian soldier proudly shows off his vege garden next to his trench
byu/TotalSpaceNut inukraine
„Judecând după tranșeele bine întreținute, este undeva adânc în spate, iar soldatul este probabil foarte plictisit acolo”, scrie un membru al comunității. Lui i-a răspuns o altă persoană: „Probabil granița belarusă. Ei trebuie să o apere, dar nu este prea multă acțiune acolo.”
Potrivit unui reportaj realizat de El Pais, soldații ucraineni sunt aprovizionați frecvent cu alimente precum ceapa, usturoiul, roșiile sau ouăle de către fermele aflate în apropiere de linia frontului.