”Crema” agriculturii ecologice din Uniunea Europeană: 24 de finaliști pentru Premiile UE pentru produse eco 2024/Învingătorii vor fi anunțați în 23 septembrie

agricultura ecologica, Uniunea Europeana foto: Comisia Europeană

Comisia Europeană a dezvăluit vineri, 19 iulie, numele finaliștilor pentru Premiile UE pentru produse ecologice 2024. Din România, nu participă niciun concurent. 

Pentru fiecare dintre cele opt categorii au fost selectate primele trei proiecte, aparținând unor operatori eco din 11 țări ale blocului comunitar. Câștigătorii celor opt premii vor fi anunțați la ceremonia oficială de la Bruxelles, programată pentru 23 septembrie, ca parte a unei serii de evenimente și activități ocazionate de Ziua ecologică anuală a UE, potrivit site-ului Comisiei Europene

Finaliștii din acest an, la fiecare categorie, sunt:

1.Cel mai bun fermier ecologic (femeie)

Blagovesta Vasilieva, Ferma sălbatică (ДИВАТА ФЕРМА), Gorno Pole, Rodopi de Est, Bulgaria

Caroline Devillers, Bel Go Bio, Hollogne-sur-Geer, provincia Liège, Belgia

Reinhild Frech-Emmelmann, Reinsaat GmbH, St. Leonhard am Hornerwald, Austria Inferioară, Austria

2.Cel mai bun fermier ecologic (bărbat)

Gianpaolo Mancini, Il sentiero del Riccio, Sicignano degli Alburni, Salerno, Italia

Tommi Hasu, LuomuMattinen, Oravala, Kouvola, Finlanda

Benny Schöpf, Kartoffelkombinat, München, Bavaria, Germania

3.Cea mai bună regiune organică

Comunidade Intermunicipal do Alto Tâmega e Barroso, Chaves, Portugalia

Comunidad autónoma de Castilla – La Mancha, Spania

Savo de Sud, Finlanda

4.Cel mai bun oraș organic

BioStadt Bremen, Germania

Cascais, districtul Lisabona, Portugalia

Las Rozas, Comunitatea Madrid, Spania

5.Cel mai bun „bio-district”

Distretto del Cibo Monregalese – Cebano, Cuneo, Piemont, Italia

Bioregião de S. Pedro do Sul, districtul Viseu, Beira alta, Portugalia

Bio-districtul Sörmland, Sörmland, Suedia

6.Cele mai bune IMM-uri de procesare a alimentelor ecologice (întreprinderi mici și mijlocii)

Biologon GmbH, Hochfilzen, Tirol, Austria

Gino Girolomoni Cooperativa Agricola, Isola del Piano, Montebello, Marche, Italia

Organic veggie food GmbH/SOTO specialități organice, Bad Endorf, Bavaria, Germania

7.Cel mai bun comerciant cu amănuntul de alimente organice

BIOGAST GmbH, Zwettl, Austria Inferioară, Austria

Coolanowle Organic Meats, Ballickmoyler, County Laois, Irlanda

SAiFRESC, Catarroja, Comunitatea Valenciană, Spania

8.Cel mai bun restaurant/serviciu de mâncare organic

B2 Bio pur GmbH, Binsdorf, Baden-Württemberg, Germania

Biohotel St. Daniel, Štanjel, regiunea Primórska, Slovenia

Kalf & Hansen, Stockholm, Suedia

Premiile europene pentru produse ecologice au fost lansate în 2022 ca un angajament al forurilor europene, în cadrul Planului de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice. Scopul premiilor este de a recunoaște excelența în lanțul valoric ecologic, de la fermieri și restaurante până la IMM-uri (întreprinderi mici și mijlocii) și bio-districte

De asemenea, competiția îmbunătățește vizibilitatea generală a lanțului valoric organic și dezvoltă cunoștințele despre logo-ul organic. Anul acesta este a treia ediție a Premiilor, cu șapte categorii și opt premii individuale. Prin instituirea acestor premii, forul european urmăreșe să onoreze proiecte remarcabile, inovatoare, durabile și inspiratoare, adăugând valoare reală producției și consumului ecologic. Câștigătorii au șansa de a-și prezenta proiectele unui public mai larg, etalând cele mai bune practici.

Premiile sunt organizate în comun de Comisie, Comitetul Economic și Social European, Comitetul European al Regiunilor, COPA-COGECA și IFOAM Organics Europe. Juriul este format din reprezentanți ai acestor organizații, precum și din reprezentanți ai Parlamentului European și ai Consiliului UE. Juriul selectează câștigătorii din fiecare categorie analizând proiectele lor în funcție de criteriile de atribuire orizontale.

Agricultura ecologică, incluzând și acvacultura și procesarea materiilor prime, contribuie la reducerea îngrășămintelor chimice, a pesticidelor și a antimicrobienelor, având un impact pozitiv asupra climei, mediului, biodiversității, bunăstării animalelor și veniturilor echitabile ale fermierilor. Suprafața de teren cultivată ecologic în UE a crescut la 17 milioane de hectare, reprezentând 10,5% din total, în 2022. 

Creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la produsele ecologice este esențială pentru stimularea cererii consumatorilor și pentru realizarea obiectivului European Green Deal de terenuri eco într-un procent de 25% din agricultura UE, până în 2030.

În actuala politică agricolă comună (PAC), toate cele 27 de planuri strategice ale PAC includ finanțare pentru agricultura ecologică.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *