FOTO-VIDEO | Tradiția veche de sute de ani din Maramureș: culesul strugurilor devine clacă, iar munca se termină cu horincă și bucate / Ce este „suretitul”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Începutul lunii octombrie aduce, în unele sate din Maramureș, un obicei care încă mai adună familii și prieteni laolaltă. Până spre jumătatea lunii, cei care au câțiva butuci de vie în grădină se grăbesc să culeagă strugurii. Cea mai mare parte din fructe va ajunge vin, pentru că în această zonă sunt cultivate mai ales soiuri folosite pentru vinificație și mai puțin pentru consum ca struguri de masă.

Vezi galeria foto
10 poze

Maramureșul nu este, prin excelență, un ținut al viilor. Aici prunii sunt mai populari, iar horinca este mult mai cunoscută decât vinul. Totuși, în sudul județului, pe dealurile nisipoase și însorite din jurul Băii Mari, vița-de-vie și-a găsit de multă vreme locul. În afară de culturile mai mari, aproape în orice curte găsești cel puțin câțiva butuci de vie. Uneori, strugurii sunt suficienți doar pentru consum, alteori pentru cei 20-30 de litri de vin făcuți pentru familie. Iar recoltarea este o ocazie bună de a combina munca și bucuria reuniunii de familie sau între prieteni.

Dar culesul nu începe oricum. Există o rânduială cunoscută și păstrată de generații. Dimineața se adună „lucrașii”, care de obicei sunt membri ai familiei, rude, vecini sau prieteni. În gospodăriile mia mici se preferă sfârșitul de săptămână, atunci când oamenii au timp să lase deoparte treburile obișnuite. Și pentru că în această parte a țării  familiile sunt numeroase, iar prietenii aproape întotdeauna și mai numeroși, via se umple repede de glasuri. Se muncește la recoltarea strugurilor, iar printre găleți și coșuri se spun bancuri, se fac glume și se râde mult.

Suretitul este, până la urmă, o clacă. Iar o zi de muncă se transformă într-un prilej de socializare și bună dispoziție.

Cuvântul „sureti” este un regionalism păstrat în Maramureș și provine din maghiarul „szüret”, care înseamnă culesul strugurilor. Dicționarul de regionalisme și arhaisme din Maramureș definește „a sureti” drept „a recolta via”, iar „suretiul” drept strânsul strugurilor, organizat, de regulă, până la mijlocul lunii octombrie.

După cules începe partea cea mai veselă

Munca începe dimineața, dar nu neapărat „cu noaptea-n cap”. Pentru că e deja octombrie, nopțile și diminețile sunt reci, astfel că munca începe efectiv la cules după ce soarele își arată razele mai curajos. După câteva ore, când strugurii au fost adunați, începe a doua parte a zilei. Tehnic, treaba continuă: strugurii trebuie tocați, apoi presați pentru obținerea mustului, care va deveni mai târziu vin. Dar acesta este și momentul în care atmosfera se schimbă. Familia, rudele și prietenii se așază la masă, iar horinca și bucatele pregătite de gazdă fac parte din aceeași rânduială ca gălețile, coșurile și teascul.

Astfel, suretitul însemna și încă mai înseamnă, în unele familii, mai mult decât culesul strugurilor. Era ziua în care se încheia munca unui an în vie, alături de oamenii care participaseră la ea.

În trecut, strugurii erau presați în teascuri. Muzeografii spun că în zonă se mai păstrează doar patru asemenea instalații, deși odinioară erau mult mai numeroase. „Din păcate, în anii ’50 ai secolului trecut, foarte multe teascuri au fost arse, în perioada în care proprietarii oricăror tipuri de instalații erau considerați chiaburi și erau supuși unor opresiuni”, explică muzeografa Janeta Ciocan în volumul „Lemnul în cultura populară din zonele etnografice ale județului Maramureș”, semnat alături de dr. Mirela Coman.

Cultura viței-de-vie, istorie veche în Maramureș

Cea mai veche instalație pentru prelucrarea strugurilor păstrată în zonă datează din 1829. Istoria viței-de-vie este însă mult mai veche, în special în zona Cicârlău-Seini. Documentele citate de muzeografă arată că, în 1552, Petru Literatus, camerarul vremii, avea opt vii și 64 de buți cu vin. În 1569, documentele menționează și o vie care aparținea împăratului, iar în Baia Mare existau cinci vii împărătești. Cicârlăul avea chiar printre obligațiile sale răscumpărarea vinului. În 1569, satul dădea opt găleți cu vin sau un florin drept răscumpărare.

În prezent, vechile teascuri sunt înlocuite cu instalații moderne, dar care folosesc același principiu. Strugurii sunt presați însă folosind puterea apei. După ce au fost tocați, strugurii sunt turnați într-un dispozitiv cilindric cu pereți perforați, în mijlocul căruia se află un balon din cauciuc. Acesta se conectează la apă, iar balonul se umflă și împinge strugurii spre lateral și îi presează, în așa fel încât să obțină zeama de struguri.

Astfel, sub presiunea balonului umplut cu apă, se va scurge mustul, ce este recoltat apoi în găleți și turnat în butoiul de lemn sau de sticlă, unde va deveni vin.

Astăzi, cuvântul „suretit” se aude tot mai rar. Dar în el încape încă o întreagă imagine a toamnei maramureșene: dimineți răcoroase, vii ude de brumă, oameni adunați la clacă, struguri care urmează să devină vin și, inevitabil, multă voie bună.