Ce să mănânci când iei tratament cu antibiotic? / Tania Fântână (nutriționist): Să lăsăm puțin viciile deoparte și să dăm timp organismului să se vindece

Ce să mănânci când iei tratament cu antibiotic? / Tania Fântână (nutriționist): Să lăsăm puțin viciile deoparte și să dăm timp organismului să se vindece
Nutriționistul Tania Fântână / Sursa foto: G4Food

Atunci când urmăm un tratament cu antibiotic, alimentația nu trebuie să fie complicată și nici să se transforme într-o listă lungă de interdicții. Organismul are nevoie de energie, proteine, vitamine, minerale și lichide pentru a se recupera, iar mesele regulate pot ajuta la menținerea stării generale și la tolerarea mai bună a tratamentului.

Antibioticul se administrează exact așa cum a fost prescris, iar recomandările legate de mâncare trebuie verificate și în prospect, pentru că unele antibiotice se iau cu alimente, iar altele pe stomacul gol.
Știu că poate primul imbold este să mâncăm ceva de confort, speriați un pic de starea de sănătate. Asta e perfect normal să se întâmple în prima zi, sau mă rog, primele două zile, până ne obișnuim cu ideea. Dar tratamentele țin de obicei minim 5-7 zile. Nu putem mânca doar ce ne cere inima în această perioadă.

Este util să alegem mâncăruri simple, ușor de digerat și cât mai puțin procesate. Supele de legume, orezul, cartofii fierți sau copți, legumele gătite, ouăle, peștele, carnea slabă, iaurtul simplu și fructele bine tolerate pot face parte din alimentație. Nu este obligatoriu să mâncăm doar supă și pâine prăjită, dar nici nu este momentul pentru mese foarte grele, prăjeli, sosuri grase, fast-food sau cantități mari de dulciuri. Dacă apare greață, mesele mici și mai dese pot fi mai ușor tolerate decât două-trei mese foarte consistente.

- articolul continuă mai jos -

Ce nu trebuie să faci atunci când vine vorba de utilizarea unui antibiotic?

  • Este important să luăm antibioticul pe întreaga perioadă recomandată de medic și nu pe mai puține zile sau mai multe
  • Nu împărțim rețeta cu altcineva, știu că sună bizar dar este nevoie să citim asta, se pare
  • Nu folosim aceleași medicamente când ne simțim aproximativ la fel ci mergem la medic pentru o rețetă nouă
  • Nu folosim antibioticele pentru infecțiile virale cum ar fi răceli. Utilizarea antibioticelor în aceste cazuri poate fi ineficientă și poate contribui la dezvoltarea rezistenței bacteriene.

Cum se schimbă dieta noastră atunci când urmăm un tratament ce include și antibiotice pe perioada a 7-10 zile

  1. Produse lactate: Unele antibiotice, pot avea interacțiuni cu produsele lactate, cum ar fi laptele, iaurtul și brânza. Aceste alimente pot afecta absorbția antibioticelor în organism, reducând eficacitatea tratamentului. Este recomandabil să luăm antibioticele cu cel puțin două ore înainte sau după consumul de produse lactate.
  2. Alcool: Consumul de alcool în timp ce suntem sub tratament cu antibiotice poate provoca reacții adverse neplăcute și poate reduce eficacitatea medicamentelor. Așadar, alcoolul este interzis în cadrul tratamentului cu antibiotice. De orice fel sau concentrație ar fi el.
    Un aspect important este hidratarea. Apa trebuie consumată constant pe parcursul zilei, mai ales dacă există febră, transpirație, diaree sau poftă de mâncare redusă. În funcție de situație, pot fi utile și supele, ceaiurile neîndulcite sau alte lichide tolerate. Alcoolul este de evitat în timpul tratamentului, atât pentru că poate accentua unele reacții adverse, cât și pentru că poate îngreuna recuperarea. Nu toate antibioticele au aceeași interacțiune cu alcoolul, de aceea recomandarea exactă trebuie verificată pentru medicamentul prescris.
  3. Alimentele prăjite sau grele. Antibioticele pot irita mucoasa stomacului. Ar fi înțelept din partea noastră să mâncăm cât mai blând pentru stomacul nostru în această perioadă. Deși alimentele prăjite sau grase sunt considerate cele mai gustoase, de majoritatea oamenilor, ar trebui să căutăm să mâncăm și altceva care ne place în această perioadă, în afară de alimentația tip fast food care chiar dacă este făcută în casă, tot nu este ușor tolerată de stomac. Putem eventual să le gătim la cuptor.
  4. Băuturi cabogazoase sau sucuri acide. Chiar dacă sunt făcute în casă, din lămâi, portocale, grapefruit pot să interfereze cu absorbția anumitor substanțe active din cadrul tratamentului cu antibiotice. Mai bine beți apă plată, ceaiuri, apă cu plante aromatice (mentă, rozmarin) dacă vă este poftă și de altceva cu aromă
  5. Alimente picante sau puternic condimentate
    Pot agrava inflamația gastrointestinală.
    Evită: ardei iute, muștar iute, ketchup, sosuri iuți, oțet în exces. Chiar dacă în mod normal le tolerezi, organismul reacționează diferit în timpul tratamentului.
  6. Zahăr rafinat și dulciuri
    Hrănește bacteriile rele din intestin și poate crește riscul de candidoză după antibiotic (mai ales la femei). Deși când te simți rău tot ce visezi, poate, este să te relaxezi cu o ciocolată uriașă în mâini, încearcă să nu mănânci mai mult decât de obicei din alimentele cu conținut ridicat de zahăr.
  7. Alte suplimente
    Discutați cu medicul dvs, dacă este cazul ca pe durata tratamentului să întrerupeți administrarea altor suplimente cu vitamine, minerale pe care le luați în mod uzual.

Exemple de mese atunci când urmați un tratament cu antibiotic

  1. Omletă cu pâine prăjită și legume Două ouă, o felie de pâine prăjită și câteva felii de roșie sau castravete. Dacă există greață, legumele pot fi înlocuite cu dovlecel sau morcov gătit.
  2. Iaurt simplu cu ovăz și banană Iaurt natural, câteva linguri de ovăz și o banană bine coaptă. Este o variantă ușoară, mai ales pentru un mic dejun rapid. Dacă antibioticul trebuie luat pe stomacul gol sau separat de lactate, se respectă indicația din prospect. Sau alegeți lactate vegetale, există și fără zahăr.
  3. Supă de legume cu carne slabă. Supă de morcov, dovlecel, cartof și păstârnac, cu pui sau curcan. Este potrivită când apetitul este redus și contribuie și la hidratare.
  4. Orez cu pui și morcov gătit O porție de orez simplu, carne de pui fiartă sau la cuptor și morcov/dovlecel gătit. Este o masă blândă pentru stomac, mai ales când există scaune moi.
  5. Cartof copt cu pește și legume Cartof copt sau fiert, pește la cuptor și o porție de legume. Se evită prăjirea și sosurile grele.
  6. Paste cu sos simplu de roșii și mozzarella Paste fierte, sos de roșii simplu, puțin ulei de măsline și mozzarella sau brânză proaspătă. Dacă există greață sau reflux, se poate reduce cantitatea de sos de roșii.
  7. Salată consistentă cu ou și cartof Cartof fiert, un ou, castravete, morcov fiert sau frunze verzi și un dressing simplu cu iaurt, lămâie și puțin ulei. Dacă există diaree, legumele crude pot fi înlocuite temporar cu unele gătite.
  8. Pește cu piure și dovlecel Pește la cuptor, piure de cartof și dovlecel gătit. Este o combinație ușor de consumat și potrivită pentru o cină simplă.
  9. Brânză proaspătă cu pâine și legume Brânză de vaci sau cottage cheese, pâine integrală ori prăjită și legume tolerate. Dacă antibioticul interacționează cu lactatele, masa trebuie distanțată conform prospectului.
  10. Mămăligă cu brânză proaspătă și ou O porție moderată de mămăligă, brânză proaspătă și un ou fiert sau poșat. Se evită excesul de smântână, unt și brânzeturi foarte grase.

În timpul tratamentului, este bine să fie evitate temporar prăjelile, mesele foarte grase, alcoolul, sucurile, cantitățile mari de dulciuri și alimentele foarte condimentate.

Așadar, când urmăm un tratament cu antibiotic avem grijă să reducem puterea motoarelor, să ne odihnim mai mult, să ne hidratăm, să lăsăm puțin viciile deoparte și să dăm timp organismului să se vindece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă